Acasă » Petrol și Gaze » Ministru: Începând de anul acesta vom avea 1 mld. mc de gaze în plus

Ministru: Începând de anul acesta vom avea 1 mld. mc de gaze în plus

23 martie 2022
Consumatori
energynomics

România va avea gaze naturale şi din alte surse iarna viitoare, inclusiv din Marea Neagră, iar începând de anul acesta vom avea un miliard de metri cubi de gaze în plus, a anunţat ministrul Energiei, Virgil Popescu.

„România va avea gaze şi din alte surse iarna viitoare, inclusiv din Marea Neagră. Exploatarea gazelor din Marea Neagră a început deja, de către cei de la compania Black Sea Oil&Gas. Se fac deja teste pentru a introduce prima moleculă de gaz în sistemul naţional de transport. Începând de anul acesta vom avea un miliard de metri cubi de gaze în plus”, a scris pe Facebook ministrul citat, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, Romgaz va finaliza în cel mai scurt timp preluarea perimetrului Neptun Deep, de la Exxon. Prin această tranzacţie, cei de la Romgaz preiau şi tehnologia şi contractele aferente pentru începerea lucrărilor, astfel ca în 2026 să avem deja gaze naturale, pentru a fi folosite cât mai mult în România.

„Pentru a nu lăsa ca propaganda să inducă o serie de temeri vreau să atrag atenţia asupra faptului că perimetrul offshore Neptun Deep nu se află în zona care a făcut obiectul procesului dintre România şi Ucraina cu privire la Insula Şerpilor”, a subliniat Virgil Popescu.

La sfârşitul anului trecut, Romgaz a anunţat că acţionarii săi au aprobat preluarea participaţiei deţinute de grupul american ExxonMobil la perimetrul Neptun Deep, care, potrivit unor estimări, ar conţine rezerve de gaze de aproximativ 100 de miliarde de metri cubi. OMV Petrom deţine, de asemenea, 50% din blocul Neptun Deep din Marea Neagră.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *