Nofar Energy a semnat recent un contract de cumpărare pentru un proiect fotovoltaic de 169 MWp, în Iepurești, județul Giurgiu și care va fi gata de construit în prima parte a anului 2023. Proiectul va fi extins, cel mai probabil, până la 400 MWp, în funcție de condițiile tehnice ale rețelei sistemului energetic național.
“Probabil este cea mai mare investiție în energie regenerabilă din apropierea Bucureștiului și din România”, spune Favi Stelian, CE0 Nofar Energy România, adăugând că Nofar va continua după construcția proiectelor din portofoliu să opereze în totalitate centralele electrice. Nofar Energy are ca obiectiv pentru anul 2022 dezvoltarea și achiziția de proiecte solare și eoline cu o capacitate de 1 GW.
În România există, în continuare, un interes ridicat pentru noi proiecte de profil.
“Chiar dacă am intrat pe piața din România abia în 2021, am achiziționat deja anul trecut – împreună cu un partener – proiectul fotovoltaic Rătești de 155 MWp, proiect la care s-a demarat construcția efectivă. În prezent, este cel mai mare proiect fotovoltaic, dar proiectul Iepurești va deveni numărul 1, odată finalizat. În 2023 vom livra energie de la Rătești, iar în 2024 de la Iepurești. Astfel, vom deveni unul dintre cei mai importanți furnizori de energie verde”, susține Favi Stelian.
Nofar alocă peste 300 de milioane de euro pentru investiții în următorii doi ani, doar pentru primele proiecte.
“În prima etapă a proiectului Iepurești (169 MWp) vom investi peste 130 milioane euro. La aceștia se adaugă investiția în proiectul fotovoltaic Rătești – de peste 98 milioane euro. Există disponibilitățile financiare necesare, iar acționarii noștri sunt foarte deschiși pentru investițiile din România”, spune CEO-ul Nofar Energy România. Separat, compania are deja pregătite fonduri proprii pentru achiziția de noi proiecte sau terenuri.
Nofar Energy este o companie specializată pe dezvoltarea, operarea și stocare a energiei produse din centralele de PV și parcuri eoliene, cotată la bursa din Tel Aviv (TASE), cu activitate în Spania, Italia, Israel, Polonia, Marea Britanie și SUA.
Nofar România are în analiză și alte proiecte de energie regenerabilă. Favi Stelian este convins că până la finalul anului își va atinge obiectivul de a achiziționa și de a dezvolta proiecte cu o capacitate de 1 GW: “Studiem foarte bine lucrurile și cumpărăm doar proiecte bine dezvoltate care au perspective de randament foarte bune pe termen lung”.