Executivul este preocupat de criza energetică, a reuşit stabilizarea preţurilor la energie şi gaze naturale pe o perioadă de un an de zile şi, practic, “a bifat” tot ce şi-a propus, a spus Ministrul Energiei, Virgil Popescu.
“Să începem cu lucruri exacte, cu cifre exacte, să începem cu luna decembrie a anului trecut, în momentul în care am adoptat în Guvern noua Directivă a energiei electrice, momentul în care am introdus în lege conceptul de prosumator, adică (…) toţi cei care consumă până în 200 kwh vor putea să îşi compenseze energia electrică produsă în surplus şi să o ia din sistem în momentul în care aceasta nu este produsă”, a afirmat Popescu.
El a spus că, în această perioadă, s-a ajuns de la 200 de prosumatori la peste 14.000, menţionând că segmentul crește exponenţial.
Virgil Popescu a menţionat că, în luna ianuarie, s-a aprobat restructurarea Complexului Oltenia, fiind respectată, în acest sens, promisiunea făcută. El a susţinut că acest lucru înseamnă că peste un miliard de euro se vor investi în judeţul Dolj, în complexul Oltenia, creându-se locuri de muncă.
“Am operaţionalizat Fondul de modernizare. Este un fond la dispoziţia României, un fond de 15 miliarde de euro, din care o să fie lansate apeluri de proiecte. La sfârşitul acestui an, vom avea un proiect special pentru UAT-uri, în aşa fel încât dumneavoastră, primăriile, să vă construiţi parcuri fotovoltaice sau eoliene. (…) Ieri, Comisia Europeană a aprobat din Fondul de modernizare peste 1,4 miliarde de euro pentru România, pentru proiectele care au fost aprobate….România este campioană la absorbţia Fondului de Modernizare”, a spus Popescu, potrivit Agerpres.
El a mai spus că a fost operaţionalizat PNRR, iar “jaloanele s-au bifat”. “Practic am lansat polul de proiecte pentru energie regenerabilă. (…) Vorbim de 460 milioane de euro care vor fi investite pentru producerea a peste 900 MW de energie electrică. În iunie, vom lansa pentru UAT-uri 300 milioane de euro pentru încălzire. (…) Am finalizat deja ghidurile pentru această schemă şi la sfârşitul anului veţi avea dedicate linii de finanţare pentru UAT-uri. Nu e normal să intraţi pe aceeaşi linie în competiţie cu companiile”, a adăugat el.
Ministrul a mai susţinut că Executivul a reuşit stabilizarea preţurilor la energiei şi gaze naturale.
“Ne preocupă criza energetică şi toată această perioadă am reuşit să stabilizăm preţurile la energie şi gaze naturale un an de zile, până în 31 martie. Avem un război la frontieră, nu este uşor, suprapus cu criza energetică, venind din urmă şi criza sanitară. Dar, Guvernul PNL face faţă şi merge înainte”, a punctat Virgil Popescu.
Referitor la energia nucleară, el a subliniat că liberalii şi-au asumat dezvoltarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă şi a primului reactor modular din România. “Luni am anunţat locul unde va fi reactorul modular, la Doiceşti, în judeţul Dâmboviţa. Asta înseamnă miliarde de euro investite în Dâmboviţa”, a susţinut ministrul.
De asemenea, Popescu a menţionat că Legea offshore a fost aprobată în Parlament aşa cum a promis şi a fost asumată de coaliţie.
“Ce înseamnă această lege offshore? Înseamnă că investiţiile în gazele naturale din Marea Neagră vor putea începe. Au fost blocate din 2018 cu acea lege strâmbă. (…) Odată cu aprobarea Legii offshore, ea a fost promulgată de preşedinte, putem spune că investiţiile din Marea Neagră vor începe, iar România va produce mai mult gaz decât va consuma şi vom fi un exportator de securitate regională”, a arătat Popescu.
Ministrul Energiei a declarat că obiectivul strategic s-a schimbat. “Nu ne mai uitam la securitatea energetică în aprovizionare, ci la independenţa energetică. Vrem să devenim independenţi energetic, să putem livra la rândul nostru securitate energetică. Practic, ne-am bifat pe primele şase luni cam tot ce ne-am propus”, a conchis Virgil Popescu.