Numărul de consumatori care doresc să cumpere vehicule electrice (VE) a atins un punct de cotitură la nivel mondial, potrivit celui mai recent raport EY Mobility Consumer Index, care arată că 52% dintre respondenții care doresc să cumpere o mașină vor să cumpere una electrică. Este pentru prima dată când acest număr a depășit 50%, ceea ce reprezintă o creștere de 22 de puncte procentuale în doar doi ani.
Sondajul realizat în rândul a 13.000 de persoane din 18 țări arată că cei mai hotărâți să cumpere un vehicul electric sunt cumpărătorii de automobile din Italia (73%), China (69%) și Coreea de Sud (63%), în timp ce consumatorii din Australia (38%) și SUA (29%) sunt cel mai puțin hotărâți.
Preocupările legate de mediu sunt menționate ca fiind principala motivație a respondenților pentru cumpărarea unui autoturism electric (38%), deși creșterea penalizărilor pentru vehiculele cu motor cu combustie internă (ICE) a apărut pentru prima dată ca o preocupare semnificativă (34%).
„În mod nesurprinzător, clienții din China și Coreea de Sud, care ocupă primele două poziții la nivel mondial în ceea ce privește raportul dintre numărul de BEV+PHEV (electrice și hibrid plug-in) per încărcător, se află pe locurile 2 și 3 la nivel mondial în topul celor interesați să cumpere un VE. Prezenţa Italiei în fruntea listei, în ciuda unei pregătiri mai slabe a infrastructurii și a unei subvenții mai mici pentru VE decât în alte țări din UE, reprezintă o constatare interesantă, care ar putea fi atribuită altor criterii, cum ar fi o populație conștientă de problemele de mediu”, a spus Cristian Cârstoiu, Partener, Consultanţă, EY România.
„Nu există nicio îndoială că majorarea prețului combustibililor la nivel mondial a contribuit la scumpirea motoarelor cu combustie internă, dar preocupările legate de mediu rămân, de asemenea, în fruntea listei de motivații. Depinde acum de industrie să satisfacă această cerere. Dacă producătorii nu sunt deja conștienți de această tendință, sunt în urma trendului și trebuie să recupereze rapid”, a adăugat Randy Miller, EY Global Advanced Manufacturing & Mobility Leader.
Sondajul arată, de asemenea, că cei care dețin deja vehicule electrice sunt mai puțin îngrijorați de „anxietatea legată de autonomie” (cât de mult pot parcurge vehiculele electrice cu o singură încărcare) sau de infrastructura de încărcare. Principala motivație pentru cei care cumpără pentru a doua oară un VE este faptul că „vehiculele electrice au acum o autonomie mai mare”, iar doar 27% dintre proprietarii de vehicule electrice sunt îngrijorați de infrastructura de încărcare, comparativ cu 36% dintre cei care nu au în prezent un VE.