Acasă » Termo » Noi subvenții pentru acoperirea costurilor cu energia termică a orașelor

Noi subvenții pentru acoperirea costurilor cu energia termică a orașelor

31 mai 2022
Petrol și Gaze
energynomics

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a aprobat, luni, repartizarea către bugetele locale ale unor unităţi administrativ-teritoriale a celei de-a XII-a tranşe, în valoare de 4.653.324,88 lei, din subvenţia de compensare a costurilor legate de achiziţia gazelor naturale necesare producerii energiei termice în sistem centralizat pentru sezonul rece 2021-2022, potrivit Agerpres.

Suma este aferentă subvenţiei pentru consumul de gaze naturale din luna ianuarie 2022 şi este repartizată către municipiul Bucureşti, respectiv luna martie 2022 pentru Ploieşti şi Tulcea, se arată într-un comunicat de presă al MDLPA.

Suplimentar, pentru sprijinirea autorităţilor administraţiei publice locale în asigurarea continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat, a fost alocată suma de 5.358.362,90 lei. Fondurile sunt raportate la consumul din ianuarie 2022 şi sunt destinate municipiului Tulcea, respectiv din februarie 2022, pentru Oradea, Sânmartin şi Tulcea.

“Până în prezent, din cele 400 milioane lei alocate cu această destinaţie, prin Legea bugetului de stat pentru 2022, au fost utilizate 340.496.838,65 lei, atât sub formă de subvenţie la achiziţia de gaze naturale şi păcură, cât şi pentru asigurarea continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a populaţiei”, a spus ministrul Cseke Attila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *