AHK România a lansat recent o nouă Carta Albă în domeniul energiei, sub titlul „Modelarea tranziției energetice pentru industria românească”, prin care cere autorităților să elaboreze noi strategii interdependente și corelate în domeniul energetic și industrial, conform documentului consultat de Energynomics.
”Pe fondul actual al politicilor de securitate a României, dar și în contextul inițiativelor verzi europene și al noilor ținte climatice, tema politicilor energetice în România are un impact major asupra țării ca amplasament investițional. Parcurgerea cu abilitate a tranziției energetice, păstrând totodată avantajele investiționale industriale ale României, reprezintă pentru AHK România o prioritate. În acest sens, am elaborat White-Paper-ul (Carta Albă) ‘Modelarea tranziției energetice pentru industria românească’”, au spus oficialii AHK România.
”Susținem ideea unei Strategii Energetice Naționale revizuite, care ar trebui să ia în considerare principiile stabilite prin noul pachet legislativ Fit for 55, cu accent pe dezvoltarea unei economii centrate pe hidrogen”, se arată în documentul AHK, consultat de Energynomics.
”AHK crede cu tărie că o Strategie Energetică Națională împreună cu o Strategie Industrială locală sunt la fel de importante pentru a stimula competitivitatea industriei românești și pentru a spori încrederea investitorilor. Prin urmare, în contextul tranziției duble, reprezentanții industriei din România ar trebui să beneficieze de un program clar, acum mai mult ca niciodată, care ar trebui să ajute la crearea unui traseu pentru industrie și la consolidarea rolului României în mediul industriei europene”, se mai arată în document.
În data de 30 iunie 2022, AHK România a organizat evenimentul de lansare al acestui document strategic care este rezultatul muncii îndelungate a Grupului de Lucru pentru Energie și a celui pentru Industria Chimică. Pentru prima dată au fost aduși sub umbrela neutră a Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane factori de decizie din politică, experți din domeniul industriei și energiei pentru a marca oportunitățile și a analiza provocările aduse de noile acorduri europene din domeniul sustenabilității și tranziției energetice.
„Unicitatea acestui White-Paper constă în abordarea paradigmei energetice actuale din dublă perspectivă – recomandă politici pentru tranziția energetică, având în centru și grija pentru menținerea competitivității industriale a României. Soluțiile propuse de experții AHK România sunt descrise etapizat, pe termen scurt, mediu și lung, iar scopul final reprezintă angajamentul nostru de a sprijini un model de guvernanță optim pentru industria românească”, a declarat Sebastian Metz, director general AHK România, la finalul întâlnirii.
”Ca urmare a acestui demers și a recomandărilor venite din partea reprezentanților ministerelor de a aduce mai aproape de ei expertiza AHK, vom păstra această platformă de dialog deschisă și ne vom implica în continuare pentru ca România să profite din plin de profilul său energetic actual pentru a asigura competitivitatea industriei sale”.