Acasă » Interes general » Borbely: Au fost aprobați indicatorii privind implementarea Strategiei pentru Dezvoltarea Durabilă a României

Borbely: Au fost aprobați indicatorii privind implementarea Strategiei pentru Dezvoltarea Durabilă a României

4 august 2022
Interes general
energynomics

Comitetul interdepartamental pentru dezvoltare durabilă din cadrul Guvernul României a avizat indicatorii ce vor sta la baza implementării Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030, a declarat, miercuri, după şedința de Guvern, Laszlo Borbely, consilier de stat şi coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Executivului.

„Suntem într-o perioadă importantă în ceea ce priveşte implementarea Agendei 2030. Acest lucru pare puțin teoretic, tehnic, dar ține de fiecare dintre noi ce atitudine avem față de viața noastră. Noi suntem recunoscuți la nivel regional şi mondial ca un hub regional în ceea ce priveşte implementarea Agendei. Anul trecut, în decembrie, am primit un premiu din partea ONU, la nivel de Europa, pentru că am eficientizat administrația publică şi pentru inovație. În momentul de față avem finalizat relația inter-instituțională, avem comitet interdepartamental, un Consiliu Consultativ format din (experți) pe dezvoltare durabilă, 34 de oameni pregătiți din domeniul academic care ne-au ajutat în a finaliza aceşti indicatori. Avem şi societatea civilă – Coaliția Sustenabilă – cu 120 de entități cu care avem o relație continuă. Ceea ce am decis azi la nivelul comitetului interdepartamental, la Guvernul României, este că am avizat indicatorii, pentru că fără a şti în ce stadiu te afli, începând cu educația, sănătatea, cele 17 obiective, nu poți să faci pasul următor. Am făcut o primă evaluare în 2020 cu Institutul Național de Statistică şi acum avem 99 de indicatori principali şi 192 de indicatori secundari pe care putem să-i urmărim”, a spus Borbely, potrivit Agerpres.

Reprezentantul Guvernului a explicat mecanismul prin care indicatorii aprobați vor putea fi monitorizați, iar în funcție de anumite evoluții pot fi luate decizii la nivel politic.

„Avem un agregator care este, de fapt, o memorie instituțională a dezvoltării durabile ce e folositoare şi pentru presă. Există indicatorii Eurostat la nivelul Uniunii Europene şi aceşti indicatori ai noştri, actualizați periodic. De exemplu, vedem la rata riscului de sărăcie că față de 2007 când ne-am alăturat Uniunii Europene, când aveam 40%, acum suntem la circa 30%, deci am redus, dar încă suntem printre ultimii din păcate. De asemenea, la ponderea consumului de energie din surse regenerabile stăm destul de bine față de Uniunea Europeană, la circa 25%. Putem face o comparație şi la intensitatea emisiilor de CO2. Pe lângă faptul că ai ținte, trebuie să ai şi un plan până în 2030. Avem meserie de expert în dezvoltare durabilă. Ce facem cu această meserie? Noi avem 22 de nuclee la nivelul diferitelor ministere şi instituții cu care am finalizat strategia şi planul de acțiune. Primii 160 de oameni vor termina în septembrie cursurile post-universitare şi vor fi experți în dezvoltare durabilă. Avem în PNRR (Planul Național de Redresare şi Reziliență, n.r.) un Centru de Excelență pe care îl vom face şi care va veni cu expertiză către decidenții politici, cu studii şi analize să facilităm deciziile care se iau în diferite domenii. Sper ca, până la sfârşitul anului 2026, să avem 2.000 de experți şi 80% la nivel local”, a subliniat oficialul.

Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 (SNDDR 2030) reprezintă documentul-cheie adoptat de România în acord cu obiectivele Agendei ONU 2030 pentru Dezvoltare Durabilă şi cu documentele strategice ale Uniunii Europene, în toate politicile sectoriale, pentru dezvoltarea durabilă pe plan național, în perioada 2022-2030.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *