Acasă » Petrol și Gaze » Delgaz Grid investește 28 mil. lei în rețeaua de gaze din Târgu Mureș

Delgaz Grid investește 28 mil. lei în rețeaua de gaze din Târgu Mureș

5 august 2022
Petrol și Gaze
energynomics

Delgaz Grid continuă, în această perioadă, la Târgu Mureș, una din cele mai importante lucrări de investiții pentru modernizarea sistemului de distribuție a gazelor naturale pe strada Gheorghe Doja – DN 60, pe traseul Promenada Mall – Mureș Mall.

Până în prezent au fost înlocuite conducte și branșamente de gaz pe o lungime de aproximativ 4 kilometri, pe traseul cuprins între Promenada Mall și strada Dezrobirii, reprezentând circa 30% din lungimea rețelei ce va fi modernizată, conform Transilvania Business.

Proiectul de investiții presupune lucrări complexe de înlocuire a conductelor stradale de gaze naturale şi a 240 de branşamente, pe o lungime totală de peste 13 kilometri, cu o valoare de peste 24 de milioane de lei (circa 5 milioane de euro).  Investiția are ca scop creșterea siguranței în alimentarea cu gaze naturale și îmbunătățirea serviciului de distribuție pentru mai mult de un sfert din populația municipiului și are durata de execuție 24 de luni, cu termen de finalizare anul 2023.

Tot la Târgu Mureș, Delgaz Grid a demarat un alt important proiect de investiții care constă în înlocuirea de conducte și branșamente gaze naturale pe o lungime de aproximativ 2 kilometri pe Calea Sighișoarei, în dreptul străzii Pășunii până pe bd. 1 Decembrie 1918. Valoarea investiției este de aproape 4 milioane de lei și are ca termen de finalizare luna decembrie a acestui an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *