Acasă » Petrol și Gaze » Importurile de gaze au scăzut cu 17,1% în primele 6 luni din 2022; producţia s-a redus cu 5,5%

Importurile de gaze au scăzut cu 17,1% în primele 6 luni din 2022; producţia s-a redus cu 5,5%

18 august 2022
Import-Export
energynomics

România a importat, în primul semestru din 2022, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 1,067 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 17,1% (220.700 tep) mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Producţia internă de gaze naturale a fost, în perioada menţionată, de peste 3,502 milioane tep, cu 5,5% (203.800 tep) sub cea din primele şase luni din 2021.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză estimează pentru 2022 o producţie de gaze de 7,45 milioane tep şi importuri de 2,33 milioane tep, în creştere cu 1,9%, respectiv în scădere cu 19,6%, de la an la an, potrivit Agerpres.

Conform „Strategiei Energetice 2019-2030, cu perspectiva anului 2050”, publicate pe site-ul Ministerului Energiei, producţia de gaz natural a României va atinge un vârf de 132 TWh, în 2025, ca urmare a producţiei din Marea Neagră, şi apoi va scădea la 96 TWh în 2030 şi la 65 TWh, în 2050.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *