Companiile E.ON din România au contribuit, anul trecut, la susținerea economiei locale prin colaborări cu peste 900 de furnizori direcți, respectiv cu aproximativ 2.300 de furnizori de produse și servicii de-a lungul întregului lanț de aprovizionare. Valoarea plăților efectuate către aceștia a fost de aproximativ 1 miliard de lei, potrivit Raportului de sustenabilitate al E.ON, lansat astăzi.
Suma nu include valoarea achizițiilor de electricitate și gaze naturale, destinate celor circa 3,4 milioane de clienți din România. În anul 2021, 56% dintre furnizorii noi au fost selectați și în baza unor criterii de mediu, în creștere cu 5% față de anul anterior.
„Prin anvergura activităților noastre locale susținem firmele și locurile de muncă din România. Totodată, suntem responsabili să promovăm o dezvoltare sustenabilă în mediul extern. Prin urmare, ne așteptăm ca și partenerii noștri să îndeplinească standardele adecvate pentru performanța ESG (environmental, social, governance), inclusiv respectarea drepturilor omului”, spune Volker Raffel, directorul general al Grupului E.ON România.
E.ON a fost și anul trecut unul dintre marii contribuabili la bugetul de stat al României, cu o valoare totală a sumelor virate de peste 1 miliard de lei sub formă de impozite și taxe, ceea ce înseamnă o creștere cu 24% a contribuțiilor față de anul 2020.
În cei 16 ani de prezență în România, taxele plătite de grupul E.ON către bugetul de stat au depășit suma de 11,8 miliarde de lei.
Investiții sustenabile
Schimbările climatice sunt tot mai vizibile, iar clienții au devenit tot mai atenți la proporția energiei din surse regenerabile pe care o primesc, unii dintre ei optând pentru utilizarea energiei verzi în totalitate. Anticipând această nevoie a societății, E.ON a demarat în urmă cu mai mulți ani un amplu proces de modernizare a rețelelor de distribuție a energiei electrice și a stațiilor de transformare, pentru a putea prelua energia din surse regenerabile mai puțin exploatate și de la prosumatori, proces care se va intensifica, fiind pregătiți astfel pentru transformarea care va avea loc în procesul de producție a energiei electrice.
„Doar în anul 2021 am investit 644 milioane de lei, cu 24% mai mult decât în anul precedent și aproape dublu față de investițiile realizate în anul 2019. Investițiile noastre în rețele sunt vitale pentru tranziția la energia verde și, în același timp, aduc clienților îmbunătățiri notabile, palpabile, ale calității serviciilor”, a mai spus Volker Raffel.
Numărul prosumatorilor racordați la rețelele Delgaz Grid a crescut de 25 de ori comparativ cu anul anterior, ajungând la 1.675 la sfârșitul anului 2021.
Principalul indicator de performanță pentru continuitatea în alimentarea cu energie electrică a clienților, SAIDI neplanificat (durata întreruperilor neplanificate în alimentarea cu energie într-un an), era, în urmă cu 15 ani, când E.ON a preluat fosta Electrica Moldova, de peste 1.500 de minute, iar acum este de 89 de minute pe an, fiind deja în intervalul 20-100 minute pe an înregistrat în țările europene avansate.