Acasă » Electricitate » Dancă: Solicităm convocarea comisiilor din Senat pentru modificarea Ordonanţei 119

Dancă: Solicităm convocarea comisiilor din Senat pentru modificarea Ordonanţei 119

19 septembrie 2022
Electricitate
energynomics

Vicepreşedintele Partidului Forţa Dreptei, deputatul neafiliat Ionel Dancă, a solicitat, luni, convocarea de urgenţă a comisiilor raportoare din Senat pentru dezbaterea şi modificarea Ordonanţei 119/2022 cu privire la preţurile din energie.

„Solicităm Guvernului PSD – PNL – UDMR să convoace de urgenţă comisiile raportoare din Senat pentru Ordonanţa 119, să dezbată amendamentele propuse de grupul deputaţilor independenţi de dreapta la Ordonanţa 119, astfel încât această nouă schemă de plafonare şi compensare a preţurilor la energie să fie corectată în punctele care reprezintă în momentul de faţă nişte aberaţii extraordinare pentru populaţia României. Aşa cum am observat, în această perioadă de criză energetică, Guvernul PSD – PNL – UDMR nu a reuşit să vină cu o soluţie reală la problema preţurilor din energie, iar ultima ordonanţă este o aberaţie cap-coadă şi ea trebuie corectată urgent în Parlament”, a afirmat Dancă, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că parlamentarii de la Forţa Dreptei susţin eliminarea articolului care prevede că plafonarea preţurilor la energia electrică şi gaze naturale este condiţionată de consumul din 2021.

„Nu are nicio logică ca plafonarea preţurilor la energia electrică şi gaze naturale să fie condiţionată de consumul pe care gospodăriile din România l-au avut în anul 2021. De asemenea, noi propunem ca plafonul să se aplice la o limită de consum de 300 de KWh. 255 de KWh, propunerea Guvernului, este o propunere din pix, nu are nicio fundamentare economică şi, practic, din acest artificiu, peste 1 milion de gospodării din România ar avea de suferit din cauza reducerii limitei de consum de la 300 de KWh la 255. Noi am propus ca preţul plafonat pentru limita de consum de 300 de KWh să se aplice pentru toţi consumatorii care au înregistrat un consum mediu lunar de 300 de KWh şi doar diferenţa peste 300 de KWh să fie plătită la preţul pieţei”, a explicat Dancă, potrivit Agerpres.

Un alt amendament propus de Forţa Dreptei se referă la eliminarea certificatelor verzi şi a bonusului de cogenerare din structura preţului final.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *