Piața globală a punctelor de încărcare pentru vehiculele electrice va ajunge la 75,5 miliarde de euro, în 2035, de la 4,5 miliarde de euro, cât valora în 2021, reiese din raportul „Digital Auto 2021/22”, realizat de strategy&, Departamentul global de strategie al PwC.
Potrivit sursei citate, estimările arată că nouă din zece (93%) maşini vândute, în anul 2035, vor fi electrice (BEV).
Din punct de vedere al dezvoltării e-mobilității, Norvegia este cea mai pregătită țară, numai la ora actuală statul nordic având peste 90.000 de puncte de încărcare a vehiculelor electrice.
În raportul eReadiness al PwC, Elveția se situează pe locul al doilea, cu un nivel ridicat de cerere susținut de o infrastructură solidă pentru maşinile electrice. De asemenea, Regatul Unit al Marii Britanii prezintă un nivel bun al cererii din partea consumatorilor, susținut de infrastructura vehiculelor electrice, dar şi de stimulente limitate pentru populație.
În acelaşi timp, Germania se situează la jumătatea clasamentului, cu performanțe relativ bune în ceea ce priveşte stimulentele guvernamentale şi creşterea cererii clienților pentru vehiculele electrice. Următoarea poziție revine Franței, cu un nivel mediu de infrastructură pentru vehicule electrice, dar care, împreună cu un nivel mai ridicat de stimulente, ar putea duce la o mai mare adoptare a vehiculelor electrice. Spania şi Italia au înregistrat cel mai mic scor, în principal din cauza lipsei de infrastructură.
„Având în vedere estimările de creştere a vânzărilor de maşini electrice, Europa este deficitară nu numai la infrastructură, ci la producția de materii prime, precum bateriile, în prezent aceasta fiind subdimensionată în raport cu cererea. Analiza ‘Gigafactories and raw materials’, realizată de strategy&, arată că producția de vehicule electrice din Europa, care a ajuns la 28% din cea globală, este de aproape trei ori mai mare decât producția sa de baterii, ce reprezintă mai puțin de 10% din producția mondială. Având în vedere geopolitica actuală, o influență europeană mai puternică pe piața producției de baterii este necesară pentru transformarea industriei auto. Lanțul de aprovizionare cu baterii încă este dominat de China, cu aproximativ 80% din producția globală de celule şi componente pentru baterii”, se arată în cercetarea de specialitate.
Consultanții apreciază că există potențialul ca Uniunea Europeană (UE) şi SUA să furnizeze 40% din cererea de vehicule electrice, iar în acest fel viitorul lanț de aprovizionare cu baterii să se reechilibreze.