Acasă » Electricitate » Mircea Man (ANRE ): Ne așteaptă o iarnă foarte grea

Mircea Man (ANRE ): Ne așteaptă o iarnă foarte grea

10 octombrie 2022
Electricitate
energynomics

Iarna care se apropie va fi ”foarte grea„, iar din cauza limitărilor tehnice ale sistemelor de extracție a gazelor din depozite guvernul s-ar putea să oblige anumite întreprinderi și mari consumatori să își diminueze consumul de gaze. În plus, o serie de consumatori vor fi excluși din mecanismul de plafonare a prețurilor, a spus Mircea Man, vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE) România.

”Ne așteaptă o iarnă extrem de dificilă. Dacă România are până la 85% (gaze în depozite), nu stăm liniștiți, pentru că avem perioade de 15-20 de zile în care temperaturile scad foarte mult”, a afirmat Man, la conferința “Regional Approach – Chișinău”, organizată de Energynomics.

El a adăugat că, în această perioadă, consumatorii de gaze și companiile au în față provocări fără precedent, iar România își dezvoltă politica energetică sub imperativele asigurării intereselor sale strategice, dar și ale respectării angajamentelor la nivel regional și european, punând accent pe integrarea piețelor de energie și gaze.

Totodată, Man a invocat lipsa de investiții ca fiind cauza pentru care depozitele de gaz din România nu reușesc să extragă suficiente cantități de gaz în anumite perioade în care cererea este ridicată și importul de gaze ”zero”. ”Rămâne doar varianta de a reduce consumul la firmele mari sau la marii consumatori”, a adăugat Man.

România și Republica Moldova și-au interconectat anul trecut sistemele de transport al gazelor. Pe partea românească, operatorul de transport Transgaz a investit 200 de milioane de euro în acest proiect situat în zona de nord-est a țării. În urmă cu câteva zile, premierul Nicolae Ciucă a afirmat că România poate să livreze Republicii Moldova cel mult cinci milioane de metri cubi de gaz pe zi, însă necesarul statului vecin s-ar ridica la 150 de milioane de metri cubi.

Potrivit lui Man, legăturile energetice dintre cele două state pot și trebuie să fie întărite pentru a crește gradul de securitate energetică și de bunăstare pe ambele maluri ale Prutului.

”Suntem într-o situație de criză, într-o situație geopolitică specială și trebuie să avem în prim-plan investiții în noi capacități de producție și să aducem alături de noi cei mai buni specialiști cu cele mai bune soluții. Să sperăm la lucruri mai bune”, a mai spus Man.

Conferința „Abordare Regională Chișinău” a fost organizată de Energynomics cu susținerea partenerilor noștri: BRM East Energy MD, Huawei, Kawasaki Gas Turbine Europe, Schneider Electric, Transelectrica, Transgaz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *