Acasă » Uncategorized @ro » BCR: Implicarea companiilor de stat în proiecte energetice incerte le afectează performanța

BCR: Implicarea companiilor de stat în proiecte energetice incerte le afectează performanța

3 martie 2015
Uncategorized @ro
energynomics

Sectorul energetic s-ar putea consolida și eficientiza prin fuziuni și preluări în jurul marilor producători, iar înainte ca statul să se apuce de construit noi capacități de producție a energiei trebuie să le demonstreze necesitatea, susține economist șef la BCR, Radu Crăciun, preluat de Mediafax.

„Investitorii vor primi cu îndoială, să zicem, strategia energetică, dar și cu atenție. Mizele fiind mai mari și strategia va trebui făcută cu mai mare atenție. Tarnița și reactoarele 3 și 4 sunt chiar așa strategice? Să nu punem căruța înaintea boilor. Trebuie demonstrat că avem nevoie de ele. Chiar va crește consumul așa de tare încât să avem nevoie de ele?”, a declarat Radu Crăciun, economist șef și director de cercetare în BCR.

El susține că decizia de a construi noi capacități trebuie precedată de o analiză a consumului de energie, intern și regional. „Nu poți să te apuci să construiești capacități noi bazându-te pe estimări atât de volatile. Depinde de existența unor piețe de energie stabile în regiune”, a adăugat Radu Crăciun.

O companie de stat cu un proiect major pe hârtie, Nuclearelectrica, susține necesitatea adăugării celor două reactoare noi deoarece vechimea instalațiilor de care dispune România în prezent va duce la transformarea țării de la exportator net de la energie la importator în următorul deceniu.

În contra-partidă, Mihai Căruntu, membru al echipei de cercetare a BCR, crede că evoluția slabă a cotaţiilor acțiunilor Nuclearelectrica este efectul psihologic asupra acționarilor cauzat de implicarea companiei în mari proiecte energetice incerte, precum Unităţile 3 şi 4, cablul submarin România-Turcia, hidrocentrala Tarniţa şi proiectele Companiei Naţionale a Uraniului.

„Toate aceste proiecte au fost susţinute de Guvern fără o motivare temeinică, în contextul în care nu ştim dacă piaţa mai are sau nu nevoie de ele pe fondul reducerii consumului local şi regional”, apreciază Mihai Căruntu.

„Greșeala trecutului a fost să punem în aceeași oală activități rentabile cu altele nerentabile ca să mascăm pierderile. Poate este mai eficient să avem unități pe cărbune decât reactoarele nucleare 3 și 4. Dar asta trebuie să o spună statul”, a adăugat Radu Crăciun. BCR arată că există un necesar „major” de investiții pentru modernizarea unor unități energetice precum primul reactor al centralei nuclearelectrice din Cernavodă, o serie de hidrocentrale, dar „mai ales” în unități noi pe cărbune.

O intervenție ANRE pentru diminuarea veniturilor, posibilă în viitorul apropiat

Mihai Căruntu consideră că este posibil ca ANRE să intervină pentru diminuarea veniturilor Transgaz și Transelectrica. Cele două companii „au activitatea complet reglementată. Dacă ANRE va constata că au înregistrat profituri mult prea mari, atunci aplică diminuări de venituri pentru perioada următoare. Nu este un lucru neapărat rău. Cele două companii vor putea realiza în continuare profituri atractive pentru investitori, iar perspectivele de dezvoltare sunt bune”.

Transelectrica a raportat, pentru anul trecut, venituri totale de 2,8 miliarde de lei, cu 16% peste nivelul din 2013. Profitul net al societăţii a fost de 370 milioane de lei, în creştere cu 85% faţă de 2013. Transgaz a înregistrat, anul trecut, un profit net de 507,43 milioane de lei, în creştere cu 52% faţă de 2013, la venituri totale de 1,69 miliarde de lei, cu 9% față de anul anterior.

Mihai Căruntu a menţionat că în cazul Transelectrica rezultatele financiare din 2014 au fost influenţate de creşterile de tarif şi de volumele transportate, notează cotidianul Bursa. Totuși, impactul tarifului de transport este de sub 5% în prețul final la consumator, susține el. Totodată, consumul intern implică stagnarea/scăderea cantităților de energie transportate.

Cât despre Transgaz, Mihai Căruntu spune: „Proiectul de transport al acestor gaze (din Marea Neagră – n.r.), de peste un miliard de euro este sustenabil, iar Transgaz are suficiente lichidităţi. Ca factori pozitivi am mai identificat ponderea redusă a tarifului de transport în preţul final al gazelor (sub 10%), tendinţa de stabilizare a cantităţilor de gaze transportate, decizii favorabile ale ANRE privind schimbarea structurii tarifului de transport”.

Tarifele de distribuție și furnizare, peste 30% din prețul final

Din pricina ponderii majore a tarifelor de distribuție și furnizare în prețul la consumator, ANRE ar putea diminua veniturile reglementate din acest palier, crede Mihai Căruntu.

„Concluzia noastră este că profitabilitatea operatorilor de distribuţie este una rezonabilă, nu exagerat de mare. În cazul particular al Electrica, volumele de electricitate distribuite sunt presate de stagnarea consumului intern, dar avem ca factori pozitivi oportunităţile de achiziţii finanţate din capitalul colectat în IPO, reducerea cheltuielor cu consumul propriu tehnologic şi spaţiul de îndatorare pe termen lung”.

În opinia sa, Electrica ar face natural trecerea la achiziții locale și regionale, precum și achiziționarea pachetelor minoritare ale Fondului Proprietatea din filialele sale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *