Acasă » Electricitate » Siemens Energy: 450 de noi locuri de muncă, noi investiții

Siemens Energy: 450 de noi locuri de muncă, noi investiții

31 octombrie 2022
Electricitate
Bogdan Tudorache

Siemens Energy și-a lansat oficial noul centru de competențe din România, anunțând 450 de noi locuri de muncă. Acestea se adaugă celor 200 de joburi existente, o creștere suplimentară fiind planificată pentru perioada următoare, susține compania. Siemens Energy a închiriat un spațiu de birouri într-o clădire 100% sustenabilă  – One Cotroceni Park, în București, pentru următorii zece ani.

„Suntem o companie energetică independentă, concentrată pe transformarea securității energetice și pe a conduce eforturile de tranziție energetică. Cu un portofoliu larg de produse, soluții și servicii, Siemens Energy acoperă întreg lanțul valoric în domeniul energiei – de la generarea și transportul de energie până la stocarea acesteia. Este important să atragem oameni alături de noi în această călătorie și asta include crearea și protejarea locurilor de muncă pe termen lung. Suntem foarte mândri că Siemens Energy dezvoltă un hub de competențe aici, în România, cu 450 de noi locuri de muncă create deja până în prezent”, susține Petru Rușeț, Managing Director pe România în cadrul Siemens Energy.

„Obiectivul nostru nostru este să devenim un centru de competențe lider la nivel mondial pentru Siemens Energy și să creăm un mediu de lucru modern, incluziv, divers și sănătos. Avem misiunea de a susține clienții din întreaga lume să satisfacă cererea globală de energie aflată în creștere, în timp ce facem tranziția către o lume mai sustenabilă, asigurându-ne că climatul nostru este protejat. Știm că nu putem face acest lucru singuri și trebuie să continuăm să colaborăm cu partenerii noștri, în timp ce depunem eforturi pentru sustenabilitate în călătoria noastră către decarbonizare”.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a participat la inaugurarea noilor birouri ale Siemens Energy din România: „O colaborare fructuoasă există și continuă să existe între Ministerul Energiei și Siemens Energy din România. Deschiderea centrului de competențe care acoperă Europa, Orientul Mijlociu și Africa reprezintă o nouă etapă pentru dezvoltarea continuă a relației noastre. Am încredere că tinerii ingineri proaspăt recrutați vor arăta lumii de ce sunt capabili românii atunci când își propun ceva. Și sper că în viitorul apropiat vor fi create noi oportunități de dezvoltare și colaborare”.

Siemens Energy, una dintre cele mai importante companii de tehnologie în domeniul energiei din lume, și-a reînnoit angajamentul față de România, anunțând investiții, oportunități în lanțul de aprovizionare și crearea de noi locuri de muncă.

Siemens Energy are o istorie de lungă durată cu România, care a început în 1905, când a fost fondată prima companie de energie electrică din București sub umbrela Siemens.

În 2020, Siemens Energy s-a separat de Siemens AG pentru a deveni o companie independentă de tehnologie în domeniul energiei, cu scopul de a conduce tranziția energetică. Astăzi, această companie investește în România prin crearea de noi locuri de muncă și prin angajamentul, pe termen lung, de a contribui la accelerarea procesului de tranziție energetică.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *