Acasă » Electricitate » Johan Meyer: Listarea Hidroelectrica va reprezenta o fereastră către România

Johan Meyer: Listarea Hidroelectrica va reprezenta o fereastră către România

31 octombrie 2022
Electricitate
energynomics

Johan Meyer este Directorul General al sucursalei FTIS din București și Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea. Am discutat cu domnia sa despre stadiul pregătirilor pentru listarea Hidroelectrica; acestea continuă „indiferent de volatilitatea de pe piață din prezent”. Scopul este să fim pregătiți să lansăm tranzacția la momentul cel mai bun, a declarat Johan Meyer pentru Energynomics.

 

Oferta publică inițială (IPO) Hidroelectrica este o prioritate pentru dumneavoastră în prezent? De ce?

Listarea Hidroelectrica este un proiect la care lucrăm încă de când Franklin Templeton a început să conducă Fondul Proprietatea, așa că suntem foarte încântați că am ajuns în acest punct în care avem sprijin larg al părților interesate pentru ca tranzacția să aibă loc. Mai este mult de lucru pentru a ajunge la finiș, astfel încât, în sfârșit, să vorbim despre un activ listat. Domeniul de activitate al Hidroelectrica, poziția pe piață, faptul că este o companie care produce energie pe baze durabile, alături de interesul crescând al investitorilor în ESG (Environment-Social-Govenance / Protecția mediului-Social-Guvernanță) ne dă încredere că avem ingredientele potrivite pentru o listare de succes. Pentru piața de capital din România, listarea cu succes a Hidroelectrica va fi un pas critic în obținerea statutului de piață emergentă MSCI, ceea ce va spor semnificativ vizibilitatea pieței locale de capital.

Considerați că această listare este o prioritate și pentru autoritățile române?

Având în vedere că listarea a 15% din Hidroelectrica este un angajament în PNRR, precum și că s-a asigurat sprijinul acționarului majoritar în procesul de listare, considerăm că este o prioritate pentru toate părțile interesate semnificative, inclusiv pentru autoritățile române. În calitate de Administrator de Fond al Fondului Proprietatea, este de datoria noastră să evaluăm cu atenție structura tranzacției și implementarea acesteia pentru a maximiza randamentele pentru toți acționarii noștri. Pentru a face acest lucru, listarea trebuie să fie accesibilă cât mai multor potențiali investitori, ceea ce ar ajuta la dezvoltarea pieței locale de capital. De pe urma listării ar putea beneficia nu doar Fondul Proprietatea, ci si statul român în calitate de acționar majoritar al Hidroelectrica, cei peste 8.000 de acționari români ai FP (între care și statul, prin Ministerul Finanțelor), precum și piața de capital din România.

Valoarea Hidroelectrica a crescut sau a scăzut în aceste ultime 6 luni turbulente?

Hidroelectrica este una dintre cele mai profitabile companii din România după cum o arată și ultimele rezultate financiare conform cărora compania a încheiat prima jumătate a anului 2022 cu venituri de 4,7 miliarde lei, în creștere cu 48% față de aceeași perioadă din 2021 și un profit în creștere cu 56% la 2,6 miliarde lei. Listarea Hidroelectrica va reprezenta o fereastră către România prin care mulți investitori se vor uita la țara noastră. Credem că este util ca această companie să fie pregătită pentru listare cât mai curând posibil.

Sunt voci potrivit cărora Hidroelectrica ar fi mai valoroasă dacă ar rămâne doar cu activele de producție a energiei și nu ar cumpăra vreun operator de furnizare. Ce părere aveți despre asta?

Orice extindere a capacității existente sau în alte domenii de activitate trebuie să aibă sens comercial pentru Hidroelectrica și acționarii săi. Opinia noastră fermă este că managementul companiei ar trebui să evalueze orice astfel de oportunități de afaceri din această perspectivă. În ultimele 12 luni, în special, am observat că firmele de furnizare au operat în condiții foarte dificile, așa că vorbim despre un domeniu care trebuie analizat cu atenție.

De multe ori, FT a avertizat că regulile de guvernanță corporativă sunt insuficient respectate în companiile de stat românești. Cum stau lucrurile în cazul Hidroelectrica?

Consiliul de supraveghere și organismele executive ale Hidroelectrica au fost selectate în conformitate cu legislația de guvernanță corporativă, care a fost menită să asigure profesionalism și experiență adecvată în aceste domenii critice. Rezultatele companiei vorbesc de la sine și servesc ca un memento pentru alte entități deținute de stat cu privire la potențialul de management și supraveghere adecvat.

Revenind la IPO, sunt numeroase promisiuni și termene de respectat, dar este acesta un moment bun pentru Hidroelectrica, din perspectiva posibililor investitori?

O listă dublă reprezintă o oportunitate unică de a promova România și Hidroelectrica la nivel global, deoarece suntem capabili să ajungem la o gamă mult mai largă de potențiali investitori. În ceea ce privește calendarul, pregătirea este în desfășurare, indiferent de volatilitatea actuală a pieței, pentru a fi pregătiți să lansăm tranzacția la momentul cel mai bun.

Ați început deja roadshow-urile pentru promovarea listării? Care sunt următorii pași pentru a asigura o listare de succes înainte de 31 iunie 2023?

După cum am comunicat, am selectat un sindicat mare și divers de bănci de investiții care se va ocupa de listare, iar băncile au lucrat din greu la diferite fluxuri de lucru pentru a pregăti IPO-ul. Facem toate eforturile pentru a finaliza listarea Hidroelectrica cât mai curând posibil.

Deși nu s-a spus oficial, autoritățile române (și cele europene, de altfel) se comportă ca și cum ne-am afla într-o economie de război, iar Hidroelectrica a fost chemată să contribuie la ajutorul public pentru ca populația să facă față prețurilor mari la energie. Ar mai fi posibile astfel de poziționări după listare?

Este clar că există intervenții semnificative pe piață care au fost făcute în contextul prețurilor excepțional de ridicate la energie, având în vedere și impactul pe care războiul împotriva Ucrainei îl are asupra României și țărilor învecinate. În același timp, ar trebui să vedem aceste lucruri ca pe un ciclu de piață – prețurile ridicate pe un termen mai lung vor conduce la un răspuns din partea ofertei în termeni de producție mai mare de energie, va duce la creșterea producției și la prețuri mai mici pe termen lung. În condiții normale de piață nu va mai fi nevoie de asemenea intervenții pe piață, deoarece ele ar afecta negativ încrederea investitorilor și capacitatea companiilor care activează în sector de a stabili planuri de investiții pe termen lung.

2 thoughts on “Johan Meyer: Listarea Hidroelectrica va reprezenta o fereastră către România”

  1. Johan ar trebui sa „ne mai lase” cu dástea…hidroelectrica „fereastra”catre Romania !?….intr-atit de disperati sunt unii incit sa faca afirmatii monumentale ca acestea…auzi, Romania sta in hidroelectrica cind te uiti la ea…sa vina ïnvestitorii sa faca ei una noua la Nicopole…de aceeasi putere si….mai discutam despre ferestre…asta e o fereastra foarte foarte foarte larg deschisa…mai bine ne lasa in saracia noastra…cu ce ne-am ales in 30 de ani de „privatizari”…acu, o dam le „listari”… de parca n-ar fi tot un drac…

  2. Inca una din marile ticalosii ale guvernantilor de toate directiile:
    – cum adica, ” listarea a 15% din Hidroelectrica este un angajament în PNRR, ..”? Care e legatura? Cine a impus si cine si-a asumat un astfel de angajament, in numele statului roman; si, de ce?
    – de ce sa renunte statul la actiuni la cea mai profitabila societate a sa? Iar procedeul arhicunoscut al „investitorilor” -de marire viitoare de capital – la care statul nu va avea bani sa participe(?!)- va face ridicole cele numai 15% de inceput; pas cu pas: pa, Hidroelectrica , viitoare fosta proprietate majoritara a statului roman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *