Comisia Europeană a lansat joi cea de-a treia cerere de proiecte la scară largă în cadrul Fondului UE pentru inovare, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Cu un buget dublat la trei miliarde de euro datorită creşterii veniturilor obținute din licitarea certificatelor în cadrul sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), această cerere de proiecte la scară largă din 2022 va promova implementarea de soluții industriale pentru decarbonizarea Europei. Punând un accent deosebit pe prioritățile planului REPowerEU, cererea de proiecte va oferi sprijin suplimentar pentru a pune capăt dependenței UE de combustibilii fosili din Rusia, conform Agerpres.
Prin intermediul acestei cereri se vor finanța proiecte care vizează mai multe aspecte. În primul rând, decarbonizarea generală (buget: un miliard de euro): sunt avute în vedere proiecte inovatoare în domeniul energiei din surse regenerabile, al industriilor energointensive, al stocării energiei sau al captării, utilizării şi stocării dioxidului de carbon, precum şi în domeniul produselor care le înlocuiesc pe cele generatoare de emisii puternice de dioxid de carbon (este vorba, în special, despre combustibilii cu emisii scăzute de dioxid de carbon utilizați în domeniul transporturilor, inclusiv al transportului maritim şi aerian).
De asemenea, este vizată electrificarea inovatoare în industrie şi hidrogenul (buget: un miliard de euro) prin proiecte inovatoare în domeniul metodelor de electrificare, care să înlocuiască utilizarea combustibililor fosili în industrie, să promoveze producția de hidrogen din surse regenerabile sau să sporească nivelul de utilizare a hidrogenului în industrie.
În plus, se pune accentul pe producția de tehnologii curate (buget: 0,7 miliarde de euro): sunt avute în vedere proiecte inovatoare în domeniul producției de componente, dar şi de echipamente finale pentru electrolizoare şi pile de combustie, pentru energia din surse regenerabile, pentru stocarea energiei şi pentru pompele de căldură.
Sunt vizate şi proiecte-pilot de dimensiuni medii (buget: 0,3 miliarde de euro): proiecte extrem de inovatoare în domeniul tehnologiilor disruptive sau revoluționare care vizează decarbonizarea profundă în toate sectoarele eligibile ale fondului. Proiectele ar trebui să permită demonstrarea inovării într-un mediu operațional, dar nu se aşteaptă ca ele să atingă stadiul de demonstrație la scară largă sau de producție comercială.
Proiectele vor fi evaluate de experți independenți în funcție de nivelul lor de inovare, de potențialul lor de a evita emisiile de gaze cu efect de seră, de maturitatea lor operațională, financiară şi tehnică, precum şi în funcție de potențialul lor de aplicare la scară largă şi de rentabilitatea lor. Cererea este deschisă până la 16 martie 2023 pentru proiecte situate în statele membre ale UE, Islanda şi Norvegia.
Proiectele promițătoare care nu sunt suficient de mature pentru a primi un grant pot beneficia de asistență pentru dezvoltarea proiectelor din partea Băncii Europene de Investiții.