Acasă » Electricitate » Eficiența energetică a clădirilor: Sancțiunile nu funcționează, și nici măsurile de încurajare

Eficiența energetică a clădirilor: Sancțiunile nu funcționează, și nici măsurile de încurajare

28 noiembrie 2022
Electricitate
energynomics

Autoritățile române întârzie să modernizeze metodologiile și standardele relevante din perspectiva eficienței energetice a clădirilor. De asemenea, la nivel local, există o lipsă masivă de capacitate de aplicare a standardelor și reglementărilor existente, astfel încât premisele nZEB să devină norma, măcar pentru clădirile noi. Energynomics i-a întrebat pe unii dintre vorbitorii prezenți la Forumul România eficientă, ce soluții ar putea fi folosite și dacă există exemple de bune practici în acest sens în alte părți ale Europei.

VEZI AICI ÎNREGISTRAREA CONFERINȚEI

Adeline Rochet, Senior Policy Advisor la E3G, consideră că problema stimulentelor poate fi rezolvată pe baza prevederilor din Directiva privind eficiența energetică. Una este cea referitoare la fondurile de eficiență energetică potrivit căreia „este la latitudinea statelor membre să decidă cum să le cheltuiască, astfel încât să le canalizeze spre lucrări de renovare”. O altă prevedere îi protejează pe cei mai vulnerabili consumatori. Adeline Rochet a sugerat că o posibilă abordare ar putea fi ca ajutorul pentru familiile cele mai vulnerabile să fie menținut, dar să fie transferat de la facturile la energie la acțiuni de renovare, în beneficiul acestor familii.

Adrian Joyce, director de campanie la Renovate Europe, a acceptat că stimulentele actuale nu funcționează pentru creșterea cererii de lucrări de renovare a clădirilor. „Întrebarea este cum să creștem dorința proprietarilor de clădiri de a solicita măsuri renovare. Vedem că atunci când sunt lansate programe bune, acestea tind să fie însoțite de o comunicare pe termen scurt pentru a informa publicul de existența programelor, iar apoi este liniște până la sfârșit. Pentru a menține stimulentul pe întreaga durată a unui program, este nevoie de comunicare permanentă cu privire la program, pe cât mai multe canale media cu putință.”

De exemplu, Adrian Joyce a vorbit despre un program din Irlanda, țara sa de origine, prin care este stimulată renovarea energetică aprofundată a locuințelor, cu obiectivul fixat la 5.000 de locuințe până în anul 2030. „Funcționează pentru că sunt oferite granturi parțiale consistente, în funcție de categoria de venituri, dar trebuie să ajungi la îmbunătățiri foarte semnificative ale performanței energetice. Știu că programul a atras un interes foarte ridicat, iar oficiali guvernamentali mi-au spus săptămâna trecută că se așteaptă ca ținta să fie atinsă, în ciuda deficitului de forță de muncă de care suntem conștienți cu toții.”

Conștientizarea pare să fie deja aici, mai ales în aceste vremuri complicate când prețurile energiei ne-au făcut pe toți mai atenți la ele. Avem nevoie este de o mai bună comunicare pentru a spori dorința și de programe de subvenționare bine concepute pentru a întări cererea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *