Embargoul asupra țițeiului rusesc nu va afecta România, în condițiile în care companiile petroliere din țara noastră au găsit resurse alternative şi nu mai aduc petrol din Federația Rusă, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu.
„Nu am stat cu mâna în sân să aşteptăm 5 decembrie (data intrării în vigoare a embargoului – n.r.), ci am purtat „n” discuții cu companiile petroliere şi toate rafinăriile din România încă de săptămâna trecută procesează doar țiței non-rusesc, deci România este independentă de țițeiul rusesc. Nu vom avea probleme cu aprovizionarea cu petrol şi cu produse petroliere, odată cu intrarea în vigoare a embargoului”, a spus oficialul guvernamental.
Potrivit acestuia, decizia Guvernului de a subvenționa cu 50 de bani pe litru prețul carburanților s-a dovedit bună.
„Stocurile de gaze sunt de peste 2,8 miliarde de metri cubi, le monitorizăm zilnic, nu este nicio problemă. Nu avem probleme nici în această iarnă cu aprovizionarea cu gaze, nici cu petrol, nici cu energie electrică. Vom trece cu bine această iarnă”, a adăugat Popescu, potrivit Agerpres.
El a mai spus că România susține în continuare plafonarea prețului tuturor gazelor importate în UE.
„Pe 13 decembrie vom avea consiliu extraordinar pe energie, unde se va discuta de plafonarea prețului gazelor la import în toată Europa, indiferent de proveniență. România este în grupul statelor care doresc această plafonare. Am spus că propunerea Comisiei Europene privind un plafon de 275 de euro este o invitație la creşterea prețului, nu suntem de acord şi se lucrează intens. Trebuie să ținem cont de toate bursele din lume şi nu putem avea la nivel european prețuri mult mai mari decât la celelalte burse”, a precizat ministrul.