Primăria Municipiului București (PMB) a obținut o finanțare nerambursabilă de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în valoare totală de 242 milioane lei pentru modernizarea a 30 km de rețea de termoficare din Capitală, a anunțat primarul Capitalei, Nicușor Dan, pa pagina oficială de socializare.
”Primăria Capitalei a obținut o finanțare nerambursabilă de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în valoare totală de 242.072.922 lei pentru modernizarea a 30 km de rețea de termoficare din Capitală. Suma reprezintă 85% din valoarea totală a lucrărilor, restul de 15% fiind din surse proprii. Au fost selectate pentru înscrierea în program 4 din cele 7 obiective, cu o lungime totală a conductelor de 30 km”, se arată în notificarea PMB.
Cele 4 obiective pentru care s-a obținut cofinanțare sunt:
- Obiectivul 1 – Magistrala 1 Sud – Pantelimon – 12 km – în lucru
- Obiectivul 3 – Magistrala II Sud Mihai Bravu – 9 km – în etapa de evaluare a ofertelor depuse în cadrul licitației
- Obiectivul 4 – Magistrala II – III Grozăvești– 11 km – în lucru
- Obiectivul 5 – Magistrala Progresu Berceni – 7,8 km – în lucru
„În ceea ce privește celelalte 3 obiective ale proiectului, 2 au fost executate în proporție de 95%, iar ultimul se află în execuție, cu un stadiu de realizare de 70% – șantierul deschis în zona Ferentari”.
Programul Termoficare este implementat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în perioada 2019 – 2027 și este un Program multianual de finanțare a investițiilor pentru modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea și extinderea sau înființarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică a localităților.