Acasă » Regenerabile » Gheorghe Manole, Eximprod: România va realiza proiecte verzi de 5.000 MW în următorii ani

Gheorghe Manole, Eximprod: România va realiza proiecte verzi de 5.000 MW în următorii ani

27 februarie 2023
Regenerabile
Bogdan Tudorache

Eximprod are în portofoliu proiecte regenerabile de 850 MW, iar România va realiza proiecte verzi de 5.000 MW în următorii trei-patru ani, susține Gheorghe Manole, președintele CA Eximprod.

”Avem primele proiecte hibride verzi, care înseamnă vânt, soare și stocare. România va realiza în următorii 3-4 ani cel puțin 5.000 MW de capacități verzi – există proiecte foarte avansate. Și Eximprod are proiecte care, într-un an, pot fi legate în sistem. Sunt proiecte cu stații de racordare gata făcute…așteptăm să se lămurească PNRR, să ne spună dacă ne dă bani, și într-un an noi să facem tot proiectul – asta e dificultatea din România. Ca noi sunt foarte mulți, pregătiți să facă. Și proiectele verzi se vor face. Mai sunt încă dificultăți cu băncile – România nu are bănci de investiții, ci doar bănci comerciale… Dar, în principiu, sunt foarte multe oportunități. Cei 5.000 de MW vor fi făcuți cu constructori, cu echipamente, cu stații, deci toată lumea care știe să facă ceva în țara asta va avea de lucru…Din păcate, nu mai sunt mulți”, a spus Gheorghe Manole, în cadrul unei conferințe.

El a mai spus că Eximprod are două proiecte mari în stadiu avansat, concepute încă din 2013.

”Toate proiectele noastre au contracte de racordare. Sunt spre 850 MW. Toate proiectele care sunt de talia noastră vor fi făcute de noi, restul vor putea fi făcute de alții (entități mai mari – n.r.)… Orice proiect finanțat de bănci presupune garanții de peste 110%”, a adăugat el.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *