Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a confirmat, la reuniunea de coordonare cu statele membre care susțin energia nucleară, sprijinul României pentru promovarea acestei surse de energie pentru atingerea obiectivelor de decarbonizare ale Uniunii Europene şi pentru asigurarea securității în aprovizionare.
„În marja Consiliului informal al Energiei am avut o reuniune de coordonare cu statele membre Like-Minded în domeniul energiei nucleare. Cu această ocazie, am confirmat suportul României pentru promovarea acestei surse de energie indispensabilă pentru atingerea obiectivelor de decarbonizare ale UE şi pentru asigurarea securității în aprovizionare. (…) Susțin în continuare includerea energiei nucleare în politicile energetice ale UE vizând decarbonizarea şi recunoaşterea contribuției importante a acestei surse de energie, inclusiv din perspectiva producerii de hidrogen curat,” a scris ministrul, marți, pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.
Acesta a prezentat proiectele în domeniul nuclear civil avute în vedere de România (retehnologizarea Unității 1, finalizarea unităților 3 şi 4 de la Cernavodă, implementarea tehnologiei inovative a reactoarelor modulare de mici dimensiuni), în contextul în care energia nucleară reprezintă o opțiune strategică pentru România.
De asemenea, în domeniul reactoarelor modulare de mici dimensiuni, ministrul a apreciat pozitiv cooperarea cu NuScale pentru proiectul de la Doiceşti, subliniind progresele realizate de România în acest domeniu de ultimă generație şi necesitatea unei abordării coordonate şi armonizate la nivelul UE pentru toate tehnologiile.
„În cadrul discuțiilor, am subliniat importanța menținerii în atenție a unei bune coordonări între statele membre like minded pe problematica acțiunii intentate de Austria la Curtea de Justiție a UE cu privire la Actul Delegat Complementar care include energia nucleară şi gazul natural în domeniul de aplicare al Taxonomiei UE pentru Finanțare Sustenabilă. România va interveni în cadrul acțiunii aflate pe rolul CJUE de partea Comisiei Europene, în susținerea Actului Delegat Complementar. Am agreat cu omologii din celelalte state participante intensificarea cooperării asupra unor aspecte cheie precum noi proiecte nucleare, cercetare şi inovație, asigurarea competențelor şi a forței de muncă calificate”, a mai scris Virgil Popescu pe rețeaua de socializare.
Potrivit AFP, 11 state membre UE, în frunte cu Franța, şi-au reafirmat marți voința de a „consolida cooperarea europeană” în domeniul energiei nucleare pentru a dezvolta „noi proiecte”, insistând asupra rolului energiei atomice în decarbonizarea economiei.
„Energia nucleară este unul dintre numeroasele instrumente care permit atingerea obiectivelor noastre climatice, să producem electricitate şi să garantăm securitatea aprovizionării”, afirmă cele 11 state într-o declarație comună semnată cu ocazia unei reuniuni a miniştrilor europeni ai Energiei, organizată la Stockholm.