###author###
Enel a anunţat oficial că nu va mai vinde activele din România, deoarece corespund noii strategii a grupului, a anunțat Francesco Starace, CEO al grupului Enel, confirmând, astfel, cele scrise anterior de energynomics.ro şi presa centrală.
„România se potrivește strategiei noastre pentru că este vorba despre distribuție”, a explicat Starace, citat de Agerpres, motivând astfel decizia grupului de a retrage România de pe lista de active scoase la vânzare, atât în prezent cât și în următorii cinci ani.
Iniţial afacerile din România fuseseră incluse în strategia de vânzarea a unor active în valoare de cinci miliarde de euro, din care active valorând aproximativ două miliarde de euro se află deja în curs de a fi vândute.
Enel a identificat active ce vor fi puse la mezat pentru încă două miliarde de euro şi va trebui să definitiveze în curând şi lista finală, pentru active evaluate la un miliard de euro.
Strategia grupului pentru piețele mature, inclusiv Europa, vizează dezvoltarea rețelelor de distribuție digitalizate, în timp ce, în zona Americii Latine și a Africii accentul va fi pus pe zona de regenerabile.
„Vom investi în distribuția digitalizată și în noi servicii pentru clienți. Pe piețele emergente accentul va fi pus pe energia regenerabilă, iar dezvoltarea tehnologică va permite ieftinirea acesteia”, a spus Starace.