Lucrările de înlocuire a firelor de legătură pe conductele de transport petrolier de import care subtraversează Dunărea (Brațul Borcea) au fost finalizate cu patru luni înainte de termenul contractat, investițiile ridicându-se la peste 26 milioane de euro, informează Conpet.
La evenimentul care a marcat finalizarea lucrărilor au fost prezenți ministrul Energiei, Virgil Popescu, secretarul de stat George Niculescu, reprezentanții top-managementului Conpet, directorul general al CIS Gaz, Horațiu Sebastian Călugăr, directorul general al Horizontal Drilling International (HDI), Atef Khemiri, precum şi oficialități locale din județele Ialomița şi Constanța.
„Astăzi am participat la evenimentul care a marcat finalizarea lucrărilor de înlocuire a firelor de legătură pe conductele de transport țiței import, subtraversare Dunăre şi Brațul Borcea. Este un proiect extraordinar de important, este un proiect care practic îmbunătățeşte transportul țițeiului de la Marea Neagră către interior, către rafinării. Este un proiect important şi din punct de vedere al mediului. Modernizarea sistemului național de transport este o prioritate şi îi felicit pe cei de la Conpet pentru finalizarea acestui proiect. Mai ales că lucrările au fost finalizate înainte de termenul estimat. Asta arată că există determinare şi seriozitate. România este un hub energetic în regiune, iar investițiile de peste 26 milioane de euro realizate aici arată că suntem parteneri serioşi şi de încredere”, a scris ministrul Virgil Popescu, pe pagina sa de Facebook.
Contractul de antrepriză, a cărui valoare totală se ridică la suma de 26,5 milioane de euro, a fost încheiat în data de 30 august 2021, cu Asocierea CIS Gaz, în calitate de lider al asocierii, şi Horizontal Drilling International SAS, companie internațională specializată în foraj orizontal dirijat.
Lucrările de execuție (construcții montaj) au început în luna mai 2022 şi au fost finalizate în luna martie 2023, cu 4 luni înainte de termenul contractat.
„Conpet dovedeşte, încă o dată, că prin programele de investiții asumate an de an reuşeşte să aducă siguranța în exploatare la cel mai înalt nivel. Prin soluția tehnică adoptată, forajul orizontal dirijat etapizat, şi prin amploarea lucrărilor, proiectul este unicat în cadrul societății Conpet şi a implicat un efort financiar important”, a spus Dorin Tudora, directorul general al companiei.
La rândul său, directorul general al CIS Gaz a subliniat că, într-un context global marcat de instabilitatea existentă pe piața energiei, cât şi de schimbările climatice, realizarea acestui proiect va contribui la siguranța aprovizionării cu energie a României, în condițiile reducerii riscurilor de poluare.
„Ne bucurăm că am reuşit să finalizăm cu succes un proiect de anvergură folosind cele mai moderne tehnologii disponibile la nivel global”, a afirmat Horațiu Sebastian Călugăr.
Totodată, directorul general al HDI a precizat că finalizarea acestui proiect, prin utilizarea unor tehnici ecologice, consolidează nivelul de securitate a aprovizionării cu energie în România, reducând în acelaşi timp potențialele amenințări pentru mediu.
Pingback: Conpet: Au fost finalizate lucrările pentru conductele de la Brațul Borcea - Piramid Energy