România, Azerbaidjan, Turcia, Bulgaria, Ungaria şi Slovacia urmează să semneze în perioada 25-26 aprilie, în cadrul unei conferințe ce va avea loc la Sofia, un nou acord privind importul de gaze azere, a declarat ministrul bulgar al Energiei, Rosen Hristov.
„La sfârşitul lunii, la Sofia (25-26 aprilie), va fi semnat un acord de amploare între mai multe țări, printre care Azerbaidjan, Turcia, Bulgaria, România, Ungaria, Slovacia, privind extinderea infrastructurii de gaze. Acest lucru va face posibilă furnizarea de gaz din Azerbaidjan prin Bulgaria către Europa Centrală”, a declarat Rosen Hristov în timpul vizitei sale la terminalul turc Marmara Ereglisi LNG, unde a fost recepționat primul petrolier cu gaz natural lichefiat, conform unui alt acord încheiat anterior între Bulgargaz și compania turcă Botas, a informat BTA.
Potrivit ministrului Hristov, acordul care va fi semnat la Sofia va permite Bulgariei să furnizeze din nou gaz lichefiat din surse americane și europene către Europa Centrală, conform Novinite.
„Acest acord este de importanță europeană. Desigur, în paralel cu acesta, ne continuăm cooperarea cu partea turcă, conform acordului pe care îl avem”, a mai spus Rosen Hristov.
Acordul dintre „Botas” și „Bulgargaz” a fost semnat la Sofia pe 3 ianuarie 2023 și are un termen de 13 ani. În cadrul său, furnizorul bulgar a obținut acces la cinci terminale pentru gaze naturale lichefiate și la rețeaua de transport a gazelor din Turcia. Circa 1,5 miliarde de metri cubi de gaze vor fi furnizate anual. Nava care a sosit în Turcia are o capacitate de 50 de milioane de metri cubi.
„Acest acord este extrem de important pentru Bulgaria. În practică, astăzi începe implementarea practică a acordului la care s-a ajuns între președinții Bulgariei și Turciei în decembrie anul trecut. Câteva săptămâni mai târziu (pe 3 ianuarie) am semnat acordul și astăzi salutăm primul petrolier pe care îl descărcăm. Pentru a realiza securitatea energetică și diversificarea aprovizionării, este foarte important să avem atât surse variate de aprovizionare, cât și o infrastructură variată, adică rute diferite de furnizare a acestor gaze. Prin acest acord cu Botas, mai adaugam o rută de livrare a gazelor pe care o negociem. Nava pe care o primim astazi este contractată de Bulgargaz cu compania americana Cheniere. Acordul cu partea turca include folosirea infrastructurii de descărcare, regazificarea, depozitarea și livrarea cantităților către Bulgaria”, a adăugat ministrul bulgar al Energiei.
Pingback: România și alte țări din SEE vor semna la Sofia, în perioada 25-26 aprilie, un nou acord privind gazele azere - Piramid Energy