PNL pregăteşte depunerea unei moţiuni de cenzură pe minerit, susţin surse apropiate situaţiei, care afirmă că titlul moţiunii ar urma să fie „În lipsa unei strategii energetice, copilotul Victor Ponta conduce energia în faliment”, conform Bursa. Textul moţiunii ar urma să arate dezastrul cu care se confruntă producţia de energie pe bază de lignit şi de huilă, dar şi cea pe bază de uraniu.
„Complexul Hunedoara, care produce electricitate pe bază de huilă, este aproape în faliment, iar situaţia de la Complexul Oltenia, care procesează lignit, este tensionată. Conducerea Complexului Oltenia este destabilizată, au fost acolo proteste îndelungi, inclusiv pentru lipsa unui plan real de restructurare. Şi în minele de uraniu au fost proteste violente. Investitorii chinezi în producţia noastră de energie n-au fost şi nici nu vor veni, iar Guvernul nu ia nicio măsură reală în domeniu”, spun surse citate de Bursa.
Complexul Energetic Oltenia (CEO) are capacitatea „să stea în picioare”, dar la Complexul Energetic Hunedoara (CEH), ar putea fi nevoie de divizarea societăţii, a subliniat un ministru, care a explicat: „Noi am fost la Comisia Europeană ca să vedem dacă avem acceptul lor pentru un ajutor pentru achiziţionarea acestor certificate. Au spus: ok, puteţi acorda ajutor de stat, de salvgardare, dar acesta presupune să intraţi într-o anumită procedură de divizare”.
Totodată, ministrul Energiei, Andrei Gerea, a susţinut că planul de restructurare pe care îl vor prezenta autorităţile trebuie să arate convingător. Ministrul Energiei susţine că la CEO există o speranţă că această entitate va supravieţui ca atare şi că ar mai trebui făcute nişte ajustări legate de anumite ramificaţii, respectiv la Brăila şi Craiova.
CEO a transmis o notificare prin care anunţă concedierea colectivă a unui număr de 2.133 de persoane, din Gorj fiind 1.471 de angajaţi, iar restul sunt de la unităţile aflate în subordinea CEO din judeţele Brăila, Dolj, Mehedinţi, Hunedoara, Prahova şi Vâlcea.
Printre motivele menţionate în documentul transmis se numără contextul actual caracterizat de o predictibilitate redusă a pieţei de energie în care se produc mutaţii de amploare generate de influenţa politicilor europene şi naţionale, cât şi influenţa mediului extern şi intern asupra rezultatelor companiei în perioada 2012-2014.
Până acum, planurile de restructurare înainte de conducerea CEO au fost respinse ca nerealiste, de către administratori ce tocmai au fost revocaţi de Ministerul Economiei pentru că nu şi-au îndeplinit ţintele din planul de management.