Uniunea Europeană este încă cel mai mare client pentru resursele de hidrocarburi ale Rusiei, deși a încercat constant să reducă dependența de acest furnizor. În ciuda relației privilegiate pe care Rusia o întreține cu Germania, Franța și Marea Britanie, Uniunea a lansat între 1999 și 2004 numeroase iniţiative de îmbunătăţire a relaţiilor sale cu Turcia, Georgia şi Azerbaidjan. În 2006, au devenit operaționale trei conducte alternative din zona lărgită a Mării Negre: conducta Baku-Tbilisi-Supsa, conducta Baku – Tbilisi – Ceyhan și conducta Baku – Tbilisi – Erzerum.
Pe lângă acestea, Uniunea mai valorifică şi alte rute de aprovizionare precum “Linia Algeriană”, cele din Marea Nordului, calea navală Africa de Vest–Europa, calea navală a Canalului de Suez, conducta petrolieră Marea Roşie–Mediterana și traseul Irakul de Nord–Turcia–Mediterana.
Pentru viitor, Vestul Europei are în lucru mai mult noi proiecte. Printre acestea se numără conducta Paneuropeană PEOP, conducta AMBO, conducta Odessa–Brode, gazoductul Azerbaidjan–Georgia–Ucraina–UE, conducta sud-est Europeană SEEL, gazoductul Transcaspic şi gazoductul turco–iranian. Până nu demult, printre aceste proiecte se număra și conducta Nabucco, dar relevanța acestuia s-a redus considerabil în urma unei decizii cu dimensiuni atât comerciale, cât și geopolitice, care favorizează proiectul TAP.
Plecând de la configuraţia geografică a traseelor amintite, scenariile Agenţiei Internaţionale pentru Energie privind intensificarea consumului european de petrol şi gaze naturale provenind din regiunea Mării Caspice şi Asiei Centrale devin plauzibile.
Rusia controlează majoritatea rutelor către UE
Pentru o imagine completă a sistemului de transmisie de hidrocarburi de pe teritoriul european, este util să facem o scurtă trecere în revistă și a rutelor controlate sau agreate de Federația Rusă. Situaţia conductelor ce transportă hidrocarburi dinspre Rusia către statele Europei Occidentale se prezintă astfel:
1) Conducta Drujba (conductă petrolieră) cu ramificaţiile sale în interiorul UE;
2) Brotherhood şi Soiuz (conducte de gaze naturale);
3) Oleoductul Adria
4) Conducta Peninsula Yamal–Europa, Malnow (Germania)
5) Blue Stream
6) Consorţiul Conductei Caspice;
7) Conductele Baku – Groznâi – Novorossiysk şi Baku – Mahacikala (Daghestan) – Novorossiysk (conducte petroliere).
TAP învinge Nabucco în bătălia proiectelor pentru diversificarea furnizorilor
Pentru a aduce gazul azer pe teritoriul Uniunii, va fi nevoie de construirea a două noi conducte. În primă fază, este necesară o conductă care să transporte gazul din Azerbaijan, prin Turcia, până la granița turco-elenă. Conducta trans-anatoliană (TANAP) urmează să fie operațională în 2018, cu obiectivul de a transporta 10 miliarde de metri cubi de gaz natural către granița Turciei cu UE, precum și șase miliarde de metri cubi, destinați consumului intern al Turciei.
De aici, cei 10 miliarde de metri cubi vor fi preluați de TAP, o conductă care va traversa Grecia și Albania către Italia. Sarcina pare să se fi simplificat, după ce SOCAR, producătorul național azer și stakeholder al câmpului de exploatare de la Shah Deniz, a achiziționat transportatorul grec de gaze naturale și infrastructura de transmisie a acestuia.
Rezultate financiare incerte pentru TAP
În ciuda tuturor factorilor benefici amintiți, există și numeroase provocări care pot determina succesul ori insuccesul TAP. Unul dintre factori privește incertitudinea securității alimentării cu gaz suficient dintr-o singură sursă de exploatare. Deși se anticipează ca rezervele de hidrocarburi să fie consistente, a doua fază a câmpului gazeifer de la Shah Deniz nu va putea asigura cantități suficiente pentru a reduce semnificativ dependența UE de resursele rusești, mai ales în contextul proiectului South Stream, proiect girat de Rusia via Gazprom. Alte provocări privesc cererea stagnantă din partea pieței europene ca urmare a gravelor probleme structurale și de competitivitate pe care le întâmpină economiile europene și presiunea asupra prețurilor impusă de măsurile de de-reglementare.
Piața de energie europeană și procesele de business suferă și ele transformări fundamentale, iar TAP va trebui să le depășească și pe acestea. În primul rând, gazul natural convențional are un nou competitor – cel puțin la nivel declarativ și al angajamentelor de investiții, din partea gazelor de șist. Orientarea s-ar schimba astfel către producția internă și reducerea dependenței de resursele externe, indiferent de furnizor.
Exporturile de gaze din SUA – un risc major pentru Rusia
În al doilea rând, perspectiva ca SUA să devină un exportator important de gaz natural lichefiat către Europa ar putea modifica modalitatea de stabilire a prețurilor, de la prețuri în strânsă conexiune cu cele ale petrolului la prețuri de tip spot și contracte pe termen scurt, unde clientul are mai mult spațiu de manevră.
Un alt factor pe care TAP va trebui să-l aibă în vedere dacă va observa că cererea europeană stagnează, privește integrarea piețelor de crbune din Europa și SUA. Facilitată de prețurile mici la cărbune de pe piața americană, scăderea accentuată a prețurilor pe piața trading-ului de carbon, precum și lipsa fondurilor de dezvoltare a mega-proiectelor de infrastructură energetică, integrarea piețelor de cărbune dintre cei doi coloși economici pot întârzia proiectele din domeniul energiei regenerabile. Toate acestea, corelate cu o cerere în scădere de gaz natural, din pricina unei economii europene care suferă, poate reduce mult din randamentul proiectat pentru TAP cu doar câțiva ani în urmă.
Nu în ultimul rând, rezultatele financiare depind de capacitatea de a găsi și surse de aprovizionare alternative. Shah Deniz nu va putea asigura cantitățile necesare alimentării pe termen lung a Turciei prin TANAP și apoi a gazoductului TAP. În timp ce câmpul Shah Deniz va avea o capacitate maximă de producție de 25 de miliarde metri cubi până în 2017, TANAP va transporta inițial o capacitate de 16 miliarde de metri cubi, și va crește până va atinge 30 de miliarde de metri cubi.
În contextul geopolitic și al relațiilor inter-statale din Orientul Mijlociu și zona Mării Caspice, sustenabilitatea pe termen lung a TAP poate fi de asemenea pusă în pericol. O alternativă care acum există doar pe hârtie, ca potențialitate, privește furnizorii din Estul Mediteranei, dar și acolo vor trece câțiva ani până când vom cunoaște pe ce ne putem baza.