Eficiența energetică în clădiri necesită acțiuni concrete și coordonate din partea autorităților centrale, sectorului privat și publicului larg, au fost concluziile conferinței „Eficiență energetică în clădiri: Bune practici și provocări”, organizată de BCR și Asociația ECOTECA, în parteneriat cu EFdeN. Evenimentul face parte din seria „Investim în viitor” și a urmărit explorarea contextului general al construcțiilor din România, alături de exemple de practici sustenabile din domeniul energetic și soluții pentru accesarea fondurilor de către companii.
Participanții la întâlnire au adus în discuție consolidarea eforturilor de educare a comunității, întrucât cetățenii încă nu înțeleg că investițiile în eficiența energetică presupun un consum de buget pe termen scurt, care pe termen mediu și lung se traduce în facturi lunare mult mai mici. Un alt punct important este legat de creșterea numărului specialiștilor în domeniul construcțiilor, aspect necesar dezvoltării clădirilor eficiente din punct de vedere energetic.
Nu în ultimul rând, este necesar ca autoritățile statului să colaboreze cu mediul privat de business pentru a propune legi eficiente și ușor implementabile, de pe urma cărora să beneficieze în special consumatorii finali. Instituțiile financiare publice și private trebuie să lucreze împreună pentru a rezolva problemele programelor de finanțare pentru eficientizarea energetică a clădirilor, precum și pe cele de evaluare a cererilor depuse.
„Subiectul schimbărilor climatice este prioritar pe agenda internațională – trebuie să avem o comunicare permanentă despre cum putem reduce consumul de energie sau măcar despre cum putem să o utilizăm cât mai eficient, mai ales în contextul în care 40% din consumul de energie provine de la clădiri. Cu acest scop am implementat mai multe proiecte și am lansat o serie de produse verzi pentru a reduce amprenta de carbon a activităților noastre, alături de investiții în energie verde și clădiri verzi. Știm că sustenabilitatea este un concept dinamic, care se schimbă continuu, dar, la BCR, ne dorim să sprijinim cât mai multe companii spre tranziția lor verde și să vedem cât mai multe construcții noi, care să fie eficiente energetic”, a declarat Ioana Voinescu, Șef Departament Sustenabilitate, BCR.
În România, consumul de energie în sectorul locuințelor și sectorul terțiar (birouri, spații comerciale și alte clădiri nerezidențiale) reprezintă împreună 45% din consumul total de energie. La nivel național, suprafața construită este de 493.000.000 m2, din care 86% este reprezentată de clădiri rezidențiale. Țara noastră are un patrimoniu important de clădiri realizate preponderent în perioada 1960-1990, cu un grad redus de izolare termică, din cauza lipsei reglementărilor privind protecția termică a clădirilor și a elementelor perimetrale de închidere. Totuși, chiar și după 1990, clădirile își păstrează aceeași performanță energetică scăzută.