Acasă » Interes general » Grupul Electrica: Profit de 106 mil. lei în S1, după pierderea anterioară de 176 mil. lei

Grupul Electrica: Profit de 106 mil. lei în S1, după pierderea anterioară de 176 mil. lei

27 august 2023
Interes general
energynomics

Grupul Electrica a obținut un profit net de 106 milioane lei în prima jumătate a anului 2023 (S1), pe fondul creșterii cu 14% a veniturilor operaționale, până la 6,7 miliarde lei. În S1 2022 Grupul a marcat o pierdere de 176 milioane lei.

În primul semestru al anului 2023, EBITDA la nivelul Grupului a înregistrat o creştere de 535 milioane de lei, ajungând la o valoare de 636 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat al companiei, impactul a fost generat, în principal, de performanța pe plan operațional a segmentului de distribuție, datorită creşterii veniturilor din energie, generate de majorarea tarifelor de distribuție, cu aproximativ 20%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, efect redus de diminuarea cantităților distribuite cu 8%.

Compania a obținut venituri operationale de 6,74 miliarde de lei, în creştere cu 14% față de perioada similară a anului trecut.

„Rezultatele financiare obținute de către Grupul Electrica în S1, din care menționez o creştere a EBITDA la 636 milioane RON şi un rezultat net, profit de 106 milioane RON, evidențiază nu doar strategia rezilientă a companiei, ci şi dedicația incontestabilă a echipei noastre în a implementa soluții eficiente într-un mediu de piață fluctuant, cu o concentrare profundă asupra tranziției către energia verde”, a declarat Alexandru-Aurelian Chiriță, Director General, Electrica.

Volumul de energie electrică distribuită a fost de 8,28 TWh, în scădere cu 7,9% față de S1 2022. DEER (Distribuție Energie Electrică România, n.r.) deserveşte aproximativ 3,9 milioane de utilizatori, pe o arie ce acoperă circa 40% din suprafața Romaniei.

Volumul de energie electrică furnizată pe piața cu amănuntul a fost 3,88 TWh, în scădere cu 6,84% față de S1 2022, pe fondul tendinței generale de scădere a consumului de energie electrică, precizează compania în comunicat. Electrica Furnizare furnizează electricitate pentru aproximativ 3,5 milioane de locuri de consum pe piața concurențială, cât şi în regim de serviciu universal şi ultimă instanță. Compania este unul dintre cei mai mari furnizori, cu o cotă totală de piață de 17,79% şi de 10,43% în regim concurențial, conform ultimului raport ANRE disponibil, respectiv cel din aprilie 2023.

Pe segmentul de distribuție, în perioada de şase luni încheiată la 30 iunie 2023, veniturile din distribuția de energie electrică au crescut cu aproximativ 394 milioane de lei, sau 25,3%, la 1,95 miliarde de lei. Printre factorii care au generat acest rezultat s-a numărat impactul favorabil de aproximativ 193 milioane de lei din majorarea tarifelor de distribuție în medie cu 20% comparativ cu primele şase luni ale anului 2022, efect pozitiv redus de scăderea volumelor de energie electrică distribuită cu aproximativ 8%.

Profitul net pe segmentul de distribuție în S1 2023 a fost de 68 milioane de lei (față de 393 milioane de lei pierdere în S1 2022) şi EBITDA pozitivă de 529 milioane RON (față de 165 milioane de lei EBITDA negativă în S1 2022). Rezultatul net s-a îmbunătățit semnificativ odată cu intrarea în vigoare a tarifelor de distribuție majorate, începând cu 1 aprilie 2023, precizează sursa citată.

Pe segmentul de furnizare, veniturile din furnizarea de energie electrică şi gaze naturale au scăzut cu 138 milioane de lei, sau 3,6%, la 3,695 miliarde de lei, declinul fiind generat în principal de efectul net al creşterii prețurilor de vânzare pe piața cu amănuntul cu 10% şi reducerii cantității de energie furnizată pe piața cu amănuntul cu 7%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *