Acasă » Regenerabile » PE a adoptat noua Directivă privind Energia Regenerabilă, care include biomasa

PE a adoptat noua Directivă privind Energia Regenerabilă, care include biomasa

12 septembrie 2023
Regenerabile
energynomics

Parlamentul European a adoptat, marți, 12 septembrie, noua Directivă privind Energia Regenerabilă, care permite introducerea lemnului în mixul național de energie regenerabilă, conform europarlamentarului Carmen Avram.

Aceasta consideră că textul acestei directive demonstrează că se poate lupta pentru mediu și fără adoptarea unor măsuri extreme, care să îngenuncheze cetățeanul sau vreun sector economic.

”Vreau să salut rezultatul negocierilor interinstituționale, în principal pentru că acordă flexibilitate statelor membre în adaptarea mixului energetic la nevoile naționale. Și, mă refer, în special, la biomasa lemnoasă, care, într-o țară cu importante resurse de acest fel, cum e România, țara mea – de exemplu – trebuie să-și găsească locul într-un mix energetic sustenabil, aliniat tuturor strategiilor Green Deal”, a spus Carmen Avram.

”Fără atingerea echilibrului între rolul lemnului ca material de construcție, cu o mare capacitate de absorbție de carbon, și cel al lemnului ca resursă regenerabilă de energie, sectorul silvic nu și-ar fi putut atinge potențialul maxim, iar Europa, obiectivele. Pe de altă parte, a exclude biomasa din mixul național, ar fi adâncit sărăcia energetică, în cazul unor comunități care, pur și simplu, nu au altă cale de a-și asigura un trai decent. Rezultatul acestor negocieri, arată, deci, că putem apăra echilibrat mediul și biodiversitatea, inclusiv prin măsuri care să țină cont și de nevoile și realitățile actuale ale tuturor statelor membre, într-o Uniune în căutare de independență energetică”, a adăugat Carmen Avram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *