Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat joi, în urma vizitei la Azomureş, că echipa managerială a societății a decis repornirea instalației Amoniac III şi reluarea producției de îngrăşăminte complexe NPK, Azotat de Amoniu şi Nitrocalcar, la circa 55% din capacitate.
„Este a treia întâlnire pe care o am în trei luni de la preluarea mandatului cu echipa de la Azomureş şi, bineînțeles, de fiecare dată am întrebat ‘când dați drumul’. Şi mă bucur foarte mult că s-a potrivit ca astăzi echipa Azomureş să anunțe repornirea acestui combinat strategic pentru țară. Ştiu că nu sunt uşoare condițiile de piață, ştiu că echipa de conducere Azomureş îşi asumă şi riscuri, cu atât mai mult într-un context economic complicat, cu reforme fiscal-bugetare, cu atât mai mult înainte de venirea iernii, când, în general, prețurile la gaz cresc, mai ales înspre ieşirea din sezonul rece, în februarie, de exemplu. Şi apreciez foarte mult că Azomureş a răspuns acestui apel pe care Guvernul României l-a făcut în repetate rânduri, autoritățile locale, de a reporni activitatea combinatului”, a declarat ministrul Sebastian Burduja, într-o conferință de presă susținută la Târgu Mureş, conform Agerpres.
Ministrul Energiei a precizat că instalațiile de pe platformă vor fi repornite la o capacitate de circa 50- 55% şi că astfel se va asigura o importantă sursă de furnizare a îngrăşămintelor pentru fermierii români.
„Consider că nu e normal ca la capacitatea şi potențialul pe care România le are în sectorul agricol să importăm produse din Egipt, Algeria, Uzbekistan şi alte piețe. Când avem gaz, avem potențial agricol şi avem combinate chimice, între care sigur că Azomureş este ca o perlă a coroanei. Încă o dată vreau să vă felicit pentru asumarea de care ați dat dovadă (…) Nu e doar o sursă de venit, e şi o sursă de locuri de muncă şi am apreciat faptul că Azomureş şi-a făcut eforturi să-şi păstreze resursa umană chiar în perioada în care nu a funcționat şi sunt convins că asta va face şi în continuare. În plus, înțeleg că vor fi şi recrutați în plus oameni pentru funcționarea combinatului şi asta este iarăşi o veste bună pentru toți românii”, a afirmat Burduja.
Directorul general al Azomureş, Josh Zacharias, a arătat că societatea a încheiat în aceste zile contracte de achiziționare de gaze naturale, care permit reluarea producției de îngrăşăminte la 50% din capacitatea totală a fabricii, începând cu luna octombrie 2023.
„Achiziția de gaze naturale s-a făcut în ciuda provocărilor continue pe care le vedem în structura piețelor locale de energie, precum şi a taxelor suplimentare care tocmai au fost anunțate, care cu siguranță vor creşte costurile noastre. Pe de altă parte, considerăm că asigurarea aprovizionării cu îngrăşăminte pentru sezonul agricol următor (2023 – 2024) este pur şi simplu prea importantă pentru a fi ignorată pentru sectorul agricol românesc, aşa că era momentul să acționăm. Intenția noastră este de a menține în funcțiune producția de Amoniac (gazul fiind aici materie primă), precum şi instalațiile de produs finit NPK, Azotat de Amoniu şi Nitrocalcar atât timp cât condițiile o permit, cu mențiunea că volatilitatea piețelor pentru gaze şi îngrăşăminte este încă la cote istorice, deci viitorul este încă incert”, a declarat Josh Zacharias, director general al Azomureş.
Potrivit conducerii, platforma Azomureş produce amoniac (produs intermediar pentru fabricarea îngrăşămintelor) în doua instalații similare, codificate III şi IV. Repornirea Amoniac III şi a instalațiilor conexe vor permite fabricarea unei cantități importante de îngrăşăminte pentru fermierii din România care pregătesc culturile din noul sezon agricol.
„Azomureş şi îngrăşămintele joacă un rol vital în economia românească, conectând cele două mari sectoare ale energiei şi agriculturii. Am avut un dialog continuu cu Guvernul României şi în special cu ministerele Economiei, Energiei şi Agriculturii pentru a identifica cele mai bune soluții care să ne permită să ne reluăm pe deplin activitatea într-un mod sustenabil. Nu am ajuns unde ne-am propus, dar acesta este un pas important înainte şi credem că, prin continuarea dialogului, ne vom asigura că Azomureş ajunge la 100% din capacitate şi contribuie la ambiția Guvernului de a creşte volumul mărfurilor produse în România, de a asigura locuri de muncă pentru români, de a îmbunătăți balanța comercială şi, în cele din urmă, să vedem contribuția la bugetul de stat într-un mod productiv”, a mai spus Josh Zacharias.
Azomureş a anunțat încă din vara şi toamna anului trecut mai multe etape de ajustare a producției de amoniac şi a celorlalte produse ale sale, în contextul prețului ridicat al gazelor naturale.