BCR a elaborat o soluție de finanțare dedicată exclusiv companiilor care derulează proiecte de producere a energiei din surse regenerabile destinate autoconsumului.
„Noul produs este mai simplu și include o perioadă extinsă de finanțare. Valoarea finanțării poate ajunge la 85% din valoarea de achiziție a terenului și a costurilor de execuție a proiectului, inclusiv costurile din contractul de racordare sau costurile de dezvoltare”, a declarat Cristina Sima, Manager Finanțare Sustenabilă, Departament Sustenabilitate, BCR, la conferința „Digitalizare și eficiență energetică – Cluj-Napoca”, organizată de Energynomics.
Alte condiții generale de finanțare vizează utilizarea energiei produse, aceasta trebuind să fie utilizată în proporție de cel puțin 50% pentru asigurarea consumului propriu al beneficiarului.
DESCARCĂ PREZENTAREA CRISTINEI SIMA
Maturitatea acestei scheme de finanțare, inclusiv perioada de grație, este de 8-10 ani, în funcție de capacitatea proiectului, iar perioada de grație este de până la 12 luni.
Produsul este destinat proiectelor cu o capacitate instalată de peste 400 kW pe amplasament. Pentru proiectele cu o capacitate instalată de până la 400 kW pe locație de consum, s-a implementat un flux simplificat referitor la aprobare și documentația aferentă.
Una dintre condiții se referă și la beneficiarul final, acesta trebuind să fie o companie care să fi avut activitate continuă în ultimele 24 de luni. Totodată, echipamentele finanțate vor constitui garanția băncii.
Conferinţa „Digitalizare și eficiență energetică – Cluj-Napoca” a fost organizată de Energynomics cu sprijinul partenerilor ADC, BCR, Elgeka Ferfelis, EnergoBit, Kawasaki Gas Turbine, Noark, Parapet, Photon Energy, Volt.