Tranziția energetică este costisitoare şi nu ştim, în contextul actual şi viitor, cum vor reacționa cetățenii la posibile creşteri de prețuri, a declarat, marți, într-o conferință de specialitate, Silvia Vlăsceanu, directoarea executivă a Asociației Producătorilor de Energie Electrică – HENRO.
„Piața de energie electrică este, într-adevăr, foarte sensibilă la tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi s-a vorbit mai devreme de mixul energetic. Vreau să vă spun că, la nivel mondial, 35% din producția mondială este din cărbune. Noi am ajuns la sub 15% în condițiile în care am plecat la un mix de vreo 30%, ponderea în cărbune când aveam pe hârtie 22.000 de megawați. Acum avem doar 18.000. În orice caz, cărbunele la nivel mondial continuă să fie pe primul loc şi, zi de zi, China cel puțin, pune în funcțiune noi capacități pe cărbune. Este la fel de adevărat că este şi primul producător din surse regenerabile, pentru că are o industrie şi o economie care se dezvoltă într-un ritm cu care Europa nu se poate mândri. Până la urmă şi tranziția energetică pe care Europa vrea să o impună la nivel mondial şi paşii cu care se face tranziția energetică trebuie regândiți, pentru că vom ajunge până la urmă la suportabilitate. Cetățenii pot suporta ritmul acestei tranziții energetice? Ceea ce nu se spune şi nici în presă nu se vorbeşte foarte mult: tranziția energetică costă foarte mult. Nu suntem în situația, mai ales după pandemie, după un război început, încă unul despre care nu ştim cum va influența întreaga lume, cum vor reacționa cetățenii la posibile creşteri de prețuri, şi nu doar ale energiei. Viața în general devine din ce în ce mai scumpă”, a afirmat Vlăsceanu, potrivit Agerpres.
În viziunea specialistei în piața de energie, cărbunele nu poate şi nu trebuie eliminat din mixul energetic.
„Rămân la părerea că nu poate fi eliminat cărbunele, brusc, din mixul energetic şi nici nu trebuie să fie eliminat, pentru că este o capacitate de bază a sectorului electroenergetic. Sunt centrale de bază, aşa cum le-am învățat şi în facultate. E adevărat că, în urmă cu 30 de ani, nu vorbeam de regenerabile şi poate nici rețelele nu sunt pregătite pentru că n-au putut să țină pasul cu evoluția tehnologică. Nuclearul rămâne cea mai bună opțiune pentru o energie curată, chiar dacă nu este „verde” este cea mai puțin poluantă. Vedem că foarte multe state încep să-şi regândească deciziile, să revină asupra unor decizii de scoatere a nuclearului din mixul energetic tocmai pentru a dezvolta capacități din surse regenerabile. Fără capacități de bază nu poți asigura stabilitatea şi funcționarea, siguranța sistemelor electro-energetice, chiar dacă sunt interconectate. O avarie într-un stat-membru se propagă în rețea”, a explicat şefa HENRO.
Potrivit sursei citate, energia hidro reprezintă o opțiune, la fel gazul şi resursele regenerabile.
„Hidro rămâne o opțiune, dar şi aici vedeți că se pregătesc acțiuni în instanță de a bloca din nou cele două proiecte de interes național care tocmai au fost adoptate, anunțate prin legea promulgată recent. Rămâne gazul natural şi aici fac o paranteză: statele-membre nu sunt foarte interesate de ce se întâmplă sau ce decizii se iau legat de gazele naturale la nivel european. Scoateți gazele naturale, dar România devine în câțiva ani singurul producător stat-membru de gaze naturale. Marea Britanie nu e stat-membru, Norvegia nu este stat-membru. România devine cel mai mare producător şi evident că nu vor face o legislație dedicată României. Din acest motiv, noi trebuie să ne apărăm interesul național. Gazul natural rămâne o opțiune, mai ales în perioada sezonului rece, pentru funcționarea centralelor în cogenerare. Energia pe care o produc resursele regenerabile, într-adevăr, nu că e ieftină sau este gratis, că e soare şi vânt, poate influența prețul şi influențează, pentru că deocamdată nu s-a găsit un alt mecanism aplicabil în locul prețului marginal. Când vom fi în stare să venim cu alte soluții de piață care să înlocuiască prețul marginal, atunci vom putea spune că, într-adevăr, energia regenerabilă contribuie. Vedem inclusiv influența acestor prețuri negative. Faptul că există o singură ofertă de preț dinamic, care ține cont de variațiile de preț pe piețele spot e un lucru de lăudat, dar mai e mult de convins sau de parcurs până când vor ajunge şi cetățenii să schimbe contractele, astfel încât să beneficieze de aceste energii cu prețuri negative”, a subliniat Silvia Vlăsceanu.