Acasă » Interes general » Mediu » CE solicită României şi altor cinci state transpunerea corectă a Directivei privind deşeurile

CE solicită României şi altor cinci state transpunerea corectă a Directivei privind deşeurile

19 noiembrie 2023
Mediu
energynomics

Comisia Europeană a decis joi inițierea unei proceduri de infringement trimițând scrisori oficiale de punere în întârziere României, Bulgariei, Ciprului, Cehiei, Estoniei şi Austriei în vederea remedierii deficiențelor în transpunerea Directivei 2008/98/EC privind deşeurile, astfel cum a fost modificată de Directiva (EU) 2018/851/EU, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Directiva modificată stabileşte obiective obligatorii din punct de vedere juridic pentru reciclarea şi pregătirea pentru reutilizare a deşeurilor municipale. De asemenea, solicită statelor membre să îşi îmbunătățească sistemele de gestionare a deşeurilor şi eficiența utilizării resurselor. Termenul limită pentru ca statele membre să transpună Directiva (UE) 2018/851 în legislația lor națională a expirat la 5 iulie 2020. Statele membre în cauză nu au transpus-o corect până în prezent, a precizat Comisia Europeană.

În cazul României, deficiențele legislative sunt legate de încetarea statutului deşeurilor, responsabilitatea extinsă a producătorului, derogarea de la împărțirea responsabilității financiare şi măsurile stabilite pentru prevenirea generării de deşeuri.

Prin urmare, Comisia Europeană a decis să trimită scrisori oficiale de punere în întârziere statelor membre în cauză, care au la dispoziție două luni pentru a răspunde şi a remedia deficiențele constatate. În absența unui răspuns satisfăcător, Comisia Europeană ar putea decide să emită un aviz motivat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *