Comerțul cu gaze naturale este un contribuabil-cheie la PIB în mai multe economii exportatoare, de exemplu, contribuind la 12 % din PIB în Qatar și 6% din PIB în Rusia și a fost important pentru satisfacerea cererii de energie în multe țări importatoare, în special în Asia și Europa. Cu toate acestea, dependența de importurile de gaze naturale, în special de importurile de gaze din conducte, prezintă riscuri de securitate energetică pentru țările importatoare deoarece comerțul cu gaze prin conducte presupun o sursă și o destinație fixă, susține Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI).
”Evenimentele geopolitice recente au evidențiat riscurile de securitate energetică în Europa, care depinde în mare măsură de importurile de gaze naturale prin conducte. Dorința de a reduce dependența de import a dus la creșterea prețurilor la gaze și îngrijorări cu privire la satisfacerea cererii de energie în Europa în anul 2021”, se arată în analiza AEI.
Mărfurile energetice precum petrolul și cărbunele, care pot fi expediate cu ușurință, sunt mai ușor comercializate la nivel global, în timp ce mărfurile precum electricitatea, care necesită o rețea de linii de transport, au comerț mult mai localizat. Gazul natural cade la mijloc. Din punct de vedere istoric, majoritatea comerțului cu gaze naturale a avut loc prin rețele de conducte, care sunt limitate fizic la scară regională. Cu toate acestea, comerțul cu gaz natural lichefiat (GNL), care este mai întâi răcit pentru a fi adus în formă lichidă pentru transport și apoi regazeificat la destinație, a crescut rapid. Exporturile de GNL s-au triplat din 2000 și au reprezentat puțin peste jumătate din comerțul internațional de gaze în 2021. Infrastructura emergentă de GNL, cum ar fi unitățile plutitoare de stocare și regazificare, oferă un potențial suplimentar pentru ca GNL să fie furnizat în mai multe regiuni la nivel global, dincolo de acele regiuni cu terminale de gaze pe uscat.
Capacitatea de comerț cu gaze naturale va crește în continuare în următoarele decenii; Infrastructura comercială cu gaze în construcție și propusă corespunde unei creșteri de 85% și 28% a capacității terminalelor GNL (lichefiere, stocare și regazificare) și respectiv a conductelor. Comerțul cu gaze naturale este unic în rândul mărfurilor energetice prin faptul că cele două mijloace dominante de comerțul are caracteristici fizice și de piață foarte diferite și, ca urmare, au așteptări de creștere viitoare diferite.
Mai mulți factori ar putea afecta evoluția viitoare a comerțului cu gaze naturale. În ceea ce privește oferta, creșterea disponibilității resurselor ar putea schimba tiparele regionale de producție, comerț și consum. De exemplu, în Statele Unite, revoluția gazelor de șist a permis SUA să treacă de la a fi un importator net de GNL la un exportator net major de GNL.
Pe partea cererii, comerțul redus și cererile de servicii de transport din cauza COVID- 19 pandemia a redus temporar cererea de gaze. Tranzițiile regionale către o economie cu emisii scăzute de carbon și disponibilitatea tehnologiilor de energie regenerabilă și de stocare a energiei electrice ar putea, de asemenea, să scadă cererea de gaze naturale. Pe de altă parte, regiunile care trec de la combustibilii cu emisii mai mari, cum ar fi cărbunele, ar putea avea cereri mai mari de gaze naturale în termen scurt. Factori legați de comerț, cum ar fi disponibilitatea și costul diferitelor infrastructuri comerciale sau bariere geopolitice în calea comerțului, ar putea afecta traiectoria producției generale, a consumului și a comerțului de gaze naturale, precum și creșterea relativă a GNL față de gazul din conducte comercializat în diferite regiuni. Prin urmare, este important să se ia în considerare interacțiunile dintre factorii multipli care afectează comerțul cu gaze naturale, precum și evoluția sectorului comerțului cu gaze naturale în contextul altor sectoare ale sistemului energetic și al economiei.
Gazele naturale vor juca un rol important în următorii minim 15 de ani în mixul energetic al Europei, dar el trebuie transpus în mijlocul Gazelor Viitorului, într-un complex de gaze care să reducă impactul asupra schimbărilor climatice. Gazele Viitorului sau Gazul Verde este un concept care presupune folosirea gazelor naturale în amestec cu biometanul (obținut din resturile menajere, agricole, industriale etc.), cu hidrogenul energetic (produs ca rezultat al extraproducției de resurse regenerabile) și reducerea emisiilor de CO2 (captarea, transportul, utilizarea și stocarea carbonului).
Practic, dacă la nivel mondial în ultimii 30 de ani emisiile de CO2 au crescut continuu la nivel mondial, la nivel European aceasta a scăzut în toate sectoarele mai puțin în transporturi.
România are o medie a consumului de emisii de CO2 per persoană a șaptea cea mai mică din Europa, mai mică decât media mondială cu 20% și cu 58% față de media europeană. Această situație, conjuncturală datorată închiderii industriei românești în ultimii 34 de ani, dar mai ales a sărăciei energetice în care trăiește cca 40% din populația României.
Astfel, România are șansa istorică, la fel ca în urmă cu 115 ani în domeniul gazelor naturale, de a se plasa în topul țărilor europene și mondiale de Cea mai verde țară, prin dezvoltarea Gazelor Viitorului, a Gazelor Verzi. La fel ca și în urmă cu 115 ani când întâmplător s-au descoperit gazele naturale pe teritoriul actual al României, astăzi România se găsește în situația în care are cu doar 10% emisii de CO2 mai multe decât țara europeană cu cele mai mici emisii de CO2 pe persoană. Așa cum în urmă cu 100 de ani – a existat un vizionar – Constantin Ioan Motaș – cel care a lansat ideea de a gazeifica România anul 1919, a existat un Guvern – Guvernul I.C. Brătianu – care a sprijinit și promovat dezvoltarea României, ca țară a în care să se utilizeze gazele naturale, în premieră Europeană, și au existat investitori care au fost lăsați să desăvârșească această operă – astăzi avem nevoie de un Guvern și Investitori, care să facă aceleași lucruri cu Gazele Verzi.