Acasă » Petrol și Gaze » Ioan Iordache: Toată Europa duce lipsă de specialiști pentru industria hidrogenului

Ioan Iordache: Toată Europa duce lipsă de specialiști pentru industria hidrogenului

17 aprilie 2024
Petrol și Gaze
energynomics

Dezvoltarea sectorului industrial este direct dependentă de accesul la surse de energie, iar principala problemă în crearea unei industrii a hidrogenului este lipsa specialiștilor, a declarat Ioan Iordache, președintele Asociației pentru Energia Hidrogenului din România.

„Industrie fără energie nu se poate. Dar una e să gândești energia, alta e să o arzi ca pe gaz, să consumi resursa doar de dragul de a o consuma”, a spus el, cu ocazia conferinței “Proiectul Hidrogen – ce pregătește România”, organizate de Energynomics.

În privința dezvoltării unei industrii a hidrogenului în România, Iordache a afirmat că unele companii locale sunt implicate în acest sector de zeci de ani sau chiar un secol. Cel mai important lucru, în acest moment, este asigurarea specialiștilor care să extindă această industrie.

„Până la a aduce hidrogenul la nivel de artă în societate e cale lungă. Hidrogenul înseamnă tehnologii și specialiști. Trebuie să convingem studenții și elevii să înceapă din nou să învețe chimie, fizică și matematică, pentru că în toată Europa lipsesc specialiștii”, a mai spus el.

Conferința “Proiectul Hidrogen – ce pregătește România” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri: Elektra Renewable Support și Horváth.

Cu această ocazie, a fost lansat volumul „Discuții despre vectorul de energie hidrogen”, publicat de Editura Didactică și Pedagogică în colecția „Academica energie” sub semnătura autorilor Ioan Iordache, Dumitru Chisăliță, Hans Marius Shuster, Cristian Călin și Oana Dumitrean.

1 thoughts on “Ioan Iordache: Toată Europa duce lipsă de specialiști pentru industria hidrogenului”

  1. In privinta elevilor care reincep sa invete, probabil schimbarea necesita generatii.
    Ceea ce vreau sa spun este ca hidrogenul este un vector total neprietenos, si pentru stocare si pentru transport. O solutie mai lesne abordabila o constituie sinteza amoniacului. Se produc in lume peste 130 mil de t pe an deci exista deja proceduri de transport, butelii standardizate, tehnici de manipulare.
    Exista solutii scalabile pentru sinteza putand fi obtinut chiar langa fotovoltaice. In privinta utilizarii drept combustibil, exista de asemenea in lume preocupari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *