Prețul mediu al lunii mai pe segmentul pieței pentru ziua următoare (PZU, DAM) al OPCOM a scăzut în luna mai cu doar 5,62% în termeni nominali (6,23% exprimat în euro) față de luna mai a anului precedent, însă a fost mai mare cu 36% față de luna aprilie 2024, ceea ce reflectă o oarecare tendință de stabilizare a pieței, după scăderile abrupte înregistrate la începutul anului – relevă datele consultate de Energynomics.
Astfel, prețul mediu ponderat al energiei din luna mai 2024 a fost de 439,61 de lei/MWh pe segmentul PZU, sau 88,35 de euro, la o valoare totală tranzacționată de 645,76 milioane lei și cu o cotă de piață a segmentului PZU în creștere la 38,44% (+26% față de mai 2023, -11% față de aprilie 2024).
Prețul nominal al lunii mai 2024 a fost mai mare cu 36,26% față de aprilie 2024, pe fondul unor tranzacții în creștere cu peste 16,7%, se arată în raportul lunar al OPCOM.
În același timp, pe piața intra-zilnică (Intra-Day), cu o cota de 5%, mai mare cu 73% față de luna mai a anului anterior, s-au înregistrat un preț mediu ponderat cu 3,77% mai mic față de luna mai 2023 (-4,36% în termeni reali) și cu 49,76% mai mare față de aprilie 2024 (49,71% exprimat în euro). Valoarea tranzacțiilor a fost de 77 milioane lei, cu 63% mai mare față de luna mai 2023 și cu peste 36,9% față de aprilie 2024.
Pe piața centralizată pentru contracte bilaterale (PCCB-LE-FLEX) s-au tranzacționat 154 de contracte, în valoare de 1,48 miliarde lei, la un preț mediu ponderat de 96,35 euro în mai 2024. Contractele cu livrare în luna mai au fost în număr de 111, cu o valoare totală de circa 42 milioane euro și o cotă de piață de 12,73%, prețul mediu ponderat fiind de 87 de euro/MWh.