Nofar Energy are în derulare proiecte fotovoltaice de 1 GW în România și intenționează să adauge unități de stocare a energiei în următoarele șase luni, a declarat Andreea Gilicel, Financial Director al companiei.
„Bateriile vor fi puse la toate proiectele noastre fotovoltaice și, pentru echilibrare internă, vrem să hibridizăm unele proiecte, adăugând turbine eoliene acolo unde este posibil”, a explicat Gilicel, cu ocazia Energy Strategy Summit 2024, organizat de Energynomics.
Compania, care a început activitatea în România acum doi ani, are deja un proiect operațional de 155 MW și alți 400 MW în lucru, care vor fi finalizați în 2025.
„Strategia noastră a fost să fim primii care se conectează la rețea pentru a evita problemele actuale”, a precizat Gilicel.
Nofar Energy are obiective ambițioase și speră să beneficieze de sprijinul autorităților. Potrivit lui Gilicel, compania are nevoie de predictibilitate, iar piața consumatorilor trebuie educată.
Energy Strategy Summit 2024 a fost organizat de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri: ABB, ADC, Alive Capital, BayWa r.e, BCR, Best Tools Company, CRC Energy, Distribuție Energie Electrica Romania, DRI, Eaton Electric, Electrica Furnizare, Elektra Renewable Support, EnergoBit, Energo Power, Enevo Group, Evryo, Exim Banca Românească, Hidroelectrica, Horvath, Huawei, Jinko Solar, Keno Energy, MET România Energy, Nofar Energy, Nuclearelectrica, OX2, Photomate, PNE, Polytrade, Renomia Gallagher, Romgaz, Schneider Electric, SolaX Power, TDP Partners, ThinkBlu Solution, Transelectrica, Vertis, WALDEVAR Energy. Cu susținerea Alexandrion Group, Mobexpert.
Parteneri strategici: ACUE, AFEER, AIIR, AHK România, ARPEE, CNR-CME, CRE, EFdeN, EPG, HENRO, FPPG, PATRES, ROMATOM, RPIA, RWEA, SAMER.
Parteneri media: CISOLAR, The Voice of Renewables