Acasă » Profiluri » Rafinăria Petromidia aniversează 45 de ani de activitate

Rafinăria Petromidia aniversează 45 de ani de activitate

2 iulie 2024
Companii
energynomics

Rafinăria Petromidia, una dintre cele mai importante rafinării din regiune și cea mai mare unitate de profil din țară, aniversează 45 de ani de activitate, perioadă în care a evoluat de la un simplu plan, la o rafinărie modernă, capabilă să susțină sectorul energetic.

„Istoria acestei rafinării este istoria unei comunități dedicate și profesioniste, compusă din oameni care, din generație în generație, au transmis valorile care au ridicat Petromidia, de la o bucată de pământ, la o platformă industrială pivotală pentru întreaga țară. Încă din primele zile de la venirea KazMunayGas în România, am înțeles cu toții că avem o responsabilitate uriașă, iar implicarea acționarului a fost una majoră, cu eforturi financiare fără precedent pentru dezvoltarea Petromidiei. Competitivitatea rafinăriei noastre este rezultatul investițiilor constante, dublate de profesionalismul oamenilor care, zi de zi, contribuie la obiectivele generale operaționale și de siguranță în muncă”, a declarat Ilias Kuldzhanov, CEO al KMG International (Rompetrol).

Petromidia a pornit în 1979, odată cu începerea funcționării Instalației de Distilare Atmosferică. Treptat, noi instalații au intrat în fluxul operațional, Petromidia numărând astăzi nu mai puțin de 29 de instalații specializate în rafinare, petrochimie sau utilități.

Prin complexitatea ridicată a rafinăriei, se pot obține peste 30 de produse principale și auxiliare distincte, printre care carburanți (benzine, motorine, kerosen), gaze petroliere lichefiate, polietilene, polipropilene sau cocs de petrol. Totodată, semifabricatele rezultate sunt valorificate în rafinăria Vega Ploiești, singura unitate din țară care poate produce bitum sau hexan.

Un activ de calibru pentru sectorul energetic românesc, Petromidia a fost preluată în 2007, alături de toate celelalte unități de producție și companii Rompetrol, de compania națională de petrol și gaze din Kazahstan – KazMunayGas. La doar un an distanță, este inițiat programul de creștere a capacității rafinăriei de la 3,5 milioane de tone, la 5 milioane de tone de materii prime procesate pe an.

Ultimii 17 ani reprezintă noua eră din povestea Petromidiei, cu investiții de peste un miliard de dolari doar in rafinăria din Năvodari, programe de investiții ample, facilități conexe care susțin direct activitatea din rafinărie – terminal marin offshore, rampe automatizate de încărcare, parcul de rezervoare, etc.

În cei 45 de ani de funcționare neîntreruptă, Petromidia a procesat circa 150 de milioane de tone de materii prime: aproximativ 26 de milioane de tone în perioada 1979 – 1990, 23,2 milioane de tone în tronsonul 1990 – 2000 și 26,6 milioane de tone, din 2000, până la preluarea făcută de KazMunayGas. Din acel moment și până în prezent, poate fi definită o perioadă de grație pentru Petromidia, cu volume totale care se apropie de 80 de milioane de tone de materii prime procesate.

Practic, mai mult de jumătate din totalul materiilor prime ajunse în Petromidia, au fost rafinate în ultimii 17 ani, cu sprijinul unicului acționar al KMGI. Anual, între 60% și 75% din totalul țițeiurilor procesate provin din Kazahstan.

Dezvoltarea constantă vine în contextul în care sectorul de rafinare a înregistrat scăderi semnificative în numărul și capacitățile de rafinare la nivel european, cauzate inclusiv de cererea de produse petroliere. În 2009 – 2014, scăderea a fost de circa 10%, ușoare creșteri au fost consemnate în perioada 2015 – 2019, dar pe fondul efectelor pandemiei COVID-19, au reapărut scăderi de circa 12% în cerere.

În ciuda fluctuațiilor evidente din piață, KMG International a făcut eforturi pentru menținerea la standarde ridicate a activelor principale de producție – rafinăriile Petromidia și Vega, dar și singura divizie de petrochimie din România, o dovadă de asumare a dezvoltării activitățiilor de rafinare și downstream, care mențin stabilitatea sectorului energetic, sprijină balanța de export a României și generează locuri de muncă, atât direct, cât și pe orizontală, în industriile conexe. Astăzi, pe platforma Petromidia activează zilnic circa 2.000 de angajați ai companiilor membre KMG International.

Grupul KMG International, prin compania Rompetrol Rafinare, asigură noi investiții, cum ar fi cele implementate în revizia generală din acest an (circa 85 de milioane de dolari doar în proiecte de modernizare și retehnologizare) și urmărește noi oportunități de dezvoltare pe linie operațională, în sfera decarbonizării, dar și pe parte logistică.

În 2024, unitatea din Năvodari urmărește atingerea unui randament de 85,85% pentru produse albe, iar din materiile prime procesate, Rompetrol Rafinare intenționează să obțină 2,19 milioane de tone de motorine și 1,34 milioane de tone de benzine care vor ieși de pe porțile rafinăriei Petromidia.

Acționarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct şi indirect) şi Statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%).

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *