Asociația Furnizorilor de Energie din România – AFEER solicită autorităților să demareze urgent pregătirile pentru re-liberalizarea prețurilor la energie electrică şi gaze naturale, pentru a nu crea haos în piață şi a da posibilitatea economiei şi populației să de re-adapteze.
„Crizele mondiale, începute odată cu pandemia de coronavirus – sanitară, economică, energetică şi geo-politică – au determinat autoritățile române să ia măsuri excepționale. În domeniul energetic, aceste măsuri au avut ca efect plafonarea/compensarea facturilor la energie electrică şi gaze naturale. Legislația în acest sens se aplică până la 31 martie 2025. Ceea ce înseamnă că, peste numai câteva luni, această restricție în sectorul energetic va fi ridicată. Pentru a nu crea haos în piață, solicităm autorităților demararea pregătirilor privind re-liberalizarea prețurilor la energie electrică şi gaze naturale, astfel încât aceasta să se desfăşoare lin, calm, dând posibilitatea economiei, dar şi oamenilor, să se re-adapteze. Numai aşa vom putea beneficia cu toții de prețuri corecte la energie şi gaze”, a declarat Laurențiu Urluescu, preşedintele AFERR, citat într-un comunicat al asociației.
Potrivit legislației, consumatorii casnici şi industriali beneficiază de energie electrică la prețuri de maximum 1.300 lei/MWh, care includ toate componentele (tarifele de rețele, certificate verzi, bonus de cogenerare, accize, TVA). Plafonarea/compensarea facturilor de la bugetul de stat se realizează în două etape: în prima etapă, furnizorii plătesc din banii proprii către producători, transportatori, distribuitori şi bugetul de stat (TVA şi accize) diferența între prețul final plătit de consumatori şi cel al pieței. În etapa a doua, furnizorilor le sunt decontate de la buget sumele cheltuite pentru statul român, explică reprezentanții AFEER.
„Toate aceste prevederi creează furnizorilor îngrijorări în plus! Pe de o parte, avem sume nedecontate încă de anul trecut, iar pe de alta OUG 32/2024 stabileşte la 700 lei/MWh valoarea maximă a prețului mediu ponderat al energiei electrice la care ANRE calculează sumele de decontat de la bugetul de stat; un plafon artificial introdus fără o analiză corectă a volatilității prețului din piață. În plus, ne temem că Fondul de Solidaritate şi cel de Tranziție Energetică, care a fost alimentat prin supra-taxarea producătorilor atunci când prețurile au fost foarte mari şi din care s-au făcut până acum rambursările, nu vor mai fi alimentate suficient pentru decontarea sumelor cheltuite de furnizori pentru susținerea schemelor de plafonare/compensare introduse de autorități. Toate acestea ne creează expuneri mari la riscul de a nu putea recupera la timp sumele cu care furnizorii suportă schema de ajutor a consumatorilor”, subliniază preşedintele AFEER.
Furnizorii mai semnalează că, în prezent, din cauza condițiilor meteorologice, cu coduri roşii de caniculă, consumul de energie electrică a ajuns la cote foarte înalte, nu numai în România, ci în toată zona, ceea ce a condus la creşterea prețurilor pe piețele spot. Prelungirea acestei situații poate avea efecte asupra facturilor consumatorilor, asupra furnizorilor şi asupra bugetului de stat, prin aplicarea legislației privind plafonarea/compensarea facturilor.
Aceştia precizează, totodată, că ei nu transmit niciun fel de oferte pe piața de echilibrare, doar transmit operatorului acestei piețe consumurile prognozate.
„Ţin să precizez că furnizorii nu au niciun rol în tranzacțiile cu produse de echilibrare pe piața de echilibrare; ei nu sunt furnizori de servicii de echilibrare pe această piață, nu transmit niciun fel de oferte. Pe această piață tranzacționează doar operatorul pieței de echilibrare, respectiv Transelectrica S.A., unii dintre producătorii de energie electrică şi posesorii capacităților de stocare calificate. Furnizorii doar transmit operatorului acestei piețe consumurile prognozate şi în final decontează costurile cu echilibrarea sistemului. Potrivit celor mai recente date publicate de către Transelectrica, energia tranzacționată pe piața de echilibrare a scăzut, de exemplu, în luna martie 2024, ca procent din consumul total la 3%, față de 3,7% în aceeaşi lună a anului 2023. Ca volum, scăderea este de la 172 GWh la 142 MWh. Această scădere cu peste 20% arată că a fost o îmbunătățire semnificativă a prognozelor tuturor participanților la piață. Îngrijorător este că, deşi volumul a scăzut, prețurile plătite au crescut de la o medie de aproximativ 400 lei/MWh în anul 2023, la peste 2.000 lei/MWh în 2024, cu maxime ce au depăşit şi 15.000 lei/MWh. Astfel, deşi prognozele lor au avut în acest an un grad de acuratețe mai mare, furnizorii sunt cei care suportă pierderile cauzate de creşterile exorbitante ale prețurilor. Cauzele acestor creşteri de preț pe piața de echilibrare trebuie lămurite de autorități împreună cu producătorii de energie electrică participanți la această piață şi cu Transelectrica”, a atras atenția Laurențiu Urluescu, potrivit Agerpres.
Pe de altă parte, AFEER solicită crearea unei piețe pentru garanții de origine, la fel cum există în celelalte țări din UE. Producătorii, spun reprezentanții asociației, cel puțin cei regenerabili, ar putea să-şi recupereze investițiile, prin înființarea unei piețe voluntare a garanțiilor de origine, având în vedere cererea tot mai mare datorată extinderii politicilor ESG ale consumatorilor finali industriali. ESG (Environmental, Social and Governance) reprezintă aplicarea unor practici sustenabile de afaceri în contextul criteriilor de Mediu, Sociale şi de Guvernare, care sunt recunoscute şi la nivel internațional.
ANRE emite o garanție de origine pentru fiecare megawatt oră produs din surse regenerabile de energie. În România, în prezent, aceste garanții de origine se transferă de furnizor, clientului său final, la solicitarea acestuia, odată cu energia electrică vândută. Furnizorul nu poate transfera unui client final doar garanția de origine, fără să-i şi furnizeze energia electrică aferentă acesteia, explică ei.
„Dacă un consumator nu are, deocamdată, nevoie de garanții de origine, acestea se pierd. Practic, se emit degeaba! În schimb, alți consumatori, care au nevoie de astfel de garanții, nu le pot achiziționa. Atragem atenția că, deşi există cerere tot mai mare, metoda actuală de transfer este ineficientă şi provoacă blocaje şi lipsuri. De aceea solicităm crearea unei piețe funcționale pentru aceste garanții de origine, astfel încât acestea să poată fi transferate independent de energia electrică, la fel cum există în celelalte țări din UE”, a punctat Urluescu.
Înființată în anul 2006, AFEER cuprinde, în prezent, un număr de 44 de membri, furnizori şi traderi licențiați şi activi pe piața de energie electrică şi/sau de gaze naturale, care asigură furnizarea energiei atât către consumatori persoane fizice, cât şi către IMM-uri şi consumatori din toate categoriile de agenți economici care activează în România, cu o cotă de piață de circa 85% din consumul final de electricitate şi 85% din consumul final de gaze naturale.