Acasă » Petrol și Gaze » Transport » SUA doreşte implicarea Greciei în TAP, nu în Turkish Stream

SUA doreşte implicarea Greciei în TAP, nu în Turkish Stream

15 mai 2015
Petrol și Gaze
energynomics

SUA ar dori ca Grecia să se concentreze pe proiectul gazoductului TAP susţinut de Occident, mai degrabă decât pe proiectul rival Turkish Stream, susţinut de Gazprom, a declarat un reprezentant special al SUA.

Amos Hochstein, trimisul special american pentru Afaceri Energetice, a declarat pentru New York Times că țara sa acordă susținere Greciei pentru a construi conducta Trans-Adriatică (TAP), care va aduce gaz din Azerbaidjan prin Turcia, Grecia, Albania și prin Marea Adriatică în Italia, conform Euractiv.com.

Proiectul TAP este un proiect foarte avansat în comparație cu Turkish Stream, al cărui concept a fost lansat abia în decembrie anul trecut, când președintele rus Vladimir Putin a adus în discuţie abandonarea proiectului South Stream, un gazoduct susţinut de Gazprom destinat să aducă gaz rusesc prin Marea Neagră către Bulgaria, Serbia, Ungaria și Austria.

În schimb, Turkish Stream va aduce gaz rusesc pe teritoriul european al Turciei și apoi la granița cu Grecia. De acolo, o altă conductă finanţată de Gazprom, numită provizoriu Tesla, ar duce gazul mai departe, de pe teritoriul Greciei în Macedonia, Serbia, Ungaria și Austria.

Gazprom a anunțat că este pe cale să înceapă tragerea conductelor prin Marea Neagră și că gazul va putea fi distribuit pentru prima dată în Turcia în decembrie 2016.Conform unor surse, compania italiana Saipem ar primi contractul pentru construcţia conductelor offshore. Hochstein, care s-a adresat presei după întâlnirea cu ministrul grec al Energiei, Panagiotis Lafazanis, a subliniat faptul că în timp ce Rusia a fost un furnizor de gaze major pentru Europa, este important pentru Grecia și Europa să-şi asigure diversificarea furnizorilor.

„Diversificarea este, în cele din urmă, cel mai bun mod de a asigura securitatea aprovizionării”, a spus el. „Și asta înseamnă că ar trebui să ţi se permită să aduci alte surse de gaz, care sunt non-ruse, doar pentru a avea concurență”.

Acestea ar reduce, de asemenea, șansele ca energia să fie folosită ca pârghie politică, a spus el.

Proiectul de gaz azer „îndeplinește cele trei condiţii pentru ceea ce este securitatea energetică: sursă nouă, aprovizionare nouă, traseu nou”, a spus Hochstein.

Guvernul grec vede însă atât TAP, cât şi Turkish Stream ca proiecte benefice pentru diversificarea aprovizionării cu energie, şi speră că aceste proiecte vor ajuta țara să devină un centru internațional important de gaze. Guvernul de la Atena consideră, de asemenea, că Tesla ar aduce doar beneficii economiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *