Acasă » Legislatie » ANRE a aprobat Metodologia de determinare şi colectare a contribuției aferente contractelor pentru diferență (CfD)

ANRE a aprobat Metodologia de determinare şi colectare a contribuției aferente contractelor pentru diferență (CfD)

19 iulie 2024
Legislatie
energynomics

Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat în ședința din 17.07.2024 Ordinul președintelui ANRE nr. 51/2024 pentru aprobarea Metodologiei de determinare şi colectare a contribuției aferente contractelor pentru diferență (CfD). Metodologia s-a elaborat în baza prevederilor art. 7 lit. d) pct. (i) și art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 318/2024 privind aprobarea cadrului  general pentru implementarea și funcționarea mecanismului de sprijin prin contracte pentru diferență pentru tehnologiile cu emisii reduse de carbon, conform Financialintelligence. În vederea aplicării mecanismului de sprijin prin contracte pentru diferență pentru producția de energie prin tehnologii cu emisii reduse de carbon, fondurile necesare se constituie prin încasarea lunară de către Contrapartea CfD a contribuției CfD de la:

  1. a) furnizorii de energie electrică activi pe piața cu amănuntul de energie electrică din România;
  2. b) producătorii de energie electrică pentru energia electrică consumată din producția proprie la locuri proprii de consum și pentru care datorează tariful pentru serviciul de distribuție/transport;
  3. c) producătorii de energie pentru energia electrică furnizată consumatorilor racordați la barele centralelor și pentru care se datorează tariful pentru serviciul de distribuție/transport.

Metodologia stabileşte:

  1. a) procesul de determinare a contribuției CfD ce trebuie colectată de contrapartea CfD, conform dispozițiilor legale;
  2. b) modul de determinare a costurilor anuale suportate de Contrapartea CfD și de Operatorul Schemei CfD pentru îndeplinirea sarcinilor administrative care le revin;
  3. c) procesul de colectare a datelor necesare pentru aprobarea contribuției CfD;
  4. d) modalitatea de revizuire a contribuției CfD.

Impactul socio-economic al ordinului aprobat de ANRE asupra pieței de energie în ansamblul ei este unul pozitiv, având în vedere scopul urmărit, respectiv favorizarea dezvoltării de noi capacități de producție, precum și contribuirea atât la creșterea producției de energie din surse regenerabile, cât și la reducerea emisiilor prin utilizarea de tehnologii viabile și cu emisii reduse de carbon.

Prin această metodologie se asigură cadrul de reglementare pentru punerea în funcțiune a cca. 5000 MW capacități de producție, în perioada 2024-2025 și nu numai, şi aceste noi active vor determina creşterea concurenței pe piața de energie electrică, ceea ce ar putea să genereze reducerea prețului energiei electrice.

Impactul asupra operatorilor economici este de asemenea unul pozitiv, ținând cont de faptul că aceștia pot beneficia de un mecanism de ajutor de stat instituit prin încheierea contractelor prin diferență (CfD) derulat prin procesul de licitație directă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *