Acasă » Interes general » CSR » Grupul Evryo dublează și donează, pentru al 12-lea an consecutiv, taxele de participare de la Maratonul Olteniei

Grupul Evryo dublează și donează, pentru al 12-lea an consecutiv, taxele de participare de la Maratonul Olteniei

26 august 2024
CSR
energynomics

Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea a găzduit peste 800 de persoane pasionate de sport și natură, care au luat parte la cursele de Trail Run și MTB din cadrul Maratonul Olteniei 2024. În plus, Maratonul Olteniei cuprinde și curse virtuale, la care peste 100 de participanți aleargă și pedalează pe trasee de pe tot teritoriul țării pentru a susține cu energie pentru mai mult bine cauzele sociale ale acestei ediții.

Prin curse fizice și virtuale adaptate unor niveluri diferite de dificultate, Maratonul Olteniei se adresează pasionaților de sport în natură, indiferent de vârstă. Evenimentul anual pune accent pe siguranța sportivilor pe traseu, dar și pe responsabilitatea pe care aceștia o au pentru un mediu înconjurător protejat, atunci când fac sport.

“Maratonul Olteniei este mai mult decât un simplu eveniment sportiv. Acesta simbolizează angajamentul nostru continuu față de sănătate, comunitate și respectul pentru mediul înconjurător. În cadrul acestei ediții, nu ne limităm doar la încurajarea activității fizice desfășurate în condiții de siguranță pentru sportivi, ci continuăm să încurajăm și un comportament responsabil față de natură. …Această responsabilitate stă în puterea fiecăruia dintre noi, de aceea spunem că schimbarea începe cu noi”, spune Ondrej Safar, CEO, Evryo.

Pentru a încuraja practicarea sportului în aer liber, cu grijă față de mediu și față de cei din jur, Maratonul Olteniei a lansat Vocea naturii, un manifest audio prin care își propune să facă vocea naturii auzită în rândul comunității sale. Sportivii sunt invitați să asculte natura și nevoile sale, să acorde atenție gesturilor pe care le pot face în beneficiul ei și al generațiilor viitoare.

Cursele de MTB și Trail Run au fost disponibile și în formatul virtual al evenimentului, pentru cei care vor să alerge și să pedaleze oricând și de oriunde. Transmiterea dovezilor de finalizare a cursei nu a fost necesară, scopul curselor virtuale fiind acela de a motiva cât mai mulți oameni să facă mișcare, dincolo de performanțele sportive.

Ca în fiecare an, suma totală strânsă din taxele de înscriere ale concurenților Maratonul Olteniei va fi dublată de către Grupul Evryo și donată către trei cauze sociale din comunitatea locală: Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, Asociația Prietenii Spitalului Vâlcean și Clubul Sportiv Vâlcea 1924.

Fiecare persoană înscrisă la una din cursele MTB sau Trail Run reprezintă un sprijin pentru a susține comunitatea.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *