Acasă » Electricitate » Rețele Electrice Muntenia modernizează infrastructura din Mogoșoaia, scoate la licitație lucrări de 58 mil. lei

Rețele Electrice Muntenia modernizează infrastructura din Mogoșoaia, scoate la licitație lucrări de 58 mil. lei

30 august 2024
Distribuţie
energynomics

La mai puțin de o lună de la semnarea contractului de finanțare nerambursabilă prin Fondul de Modernizare, compania Rețele Electrice Muntenia lansează, prin intermediul sistemului informatic de achiziții publice, procedura de achiziție de lucrări în valoare de 58,4 milioane de lei pentru un proiect din localitatea Mogoșoaia, județul Ilfov.

Lucrările se vor executa în principal în Mogoșoaia și, parțial, în Chitila, Ilfov, în beneficiul clienților casnici și non-casnici din aceste zone. Vor fi vizate în total 58 de posturi de transformare, din care 25 existente și 33 care urmează să fie instalate. Rețeaua de medie tensiune va fi modernizată și extinsă pe o lungime de peste 80 de km, din care 57 de km de cabluri înlocuite și 22,6 km nou instalate. De asemenea, rețeaua de joasă tensiune va fi extinsă cu aproape 6 km.

“Derulăm concomitent, în jurul Bucureștiului, mai multe proiecte precum cel din Mogoșoaia și un altul, în Balotești, ca parte a strategiei noastre de modernizare a rețelelor și a creștererii gradului de reziliență al acestora. Avem ca prioritate să armonizăm infrastructura noastră cu actualele nevoi de consum și distribuție ale comunităților unde suntem prezenți, prin urmare este nevoie să creștem capacitatea acesteia atât pentru consum, cât și pentru producție de energie electrică.  Vorbim de zone care se dezvoltă rapid, iar consumul de energie electrică este peste media țării. Pentru proiectul de la Mogoșoaia am demarat licitație la mai puțin de o lună de la semnarea contractului de finanțare”, a declarat Mihai Pește, director general al companiilor Rețele Electrice.

Ca parte a procesului de digitalizare a unui tronson de peste 80 de km de rețea de medie tensiune, vor fi instalate echipamente de telecontrol și de măsură, pentru intervenții rapide, de la distanță, în eventualitatea unei defecțiuni pe un anumit segment al liniilor. Acestea vor dispune și de fibră optică pentru transmiterea informațiilor despre starea rețelelor în timp real.

În urma finalizării proiectului, peste 1.600 de clienți noi, respectiv peste 4.000 de producători noi se vor putea racorda la rețeaua electrică din această zonă.

Lucrările vizează îmbunătățirea calității serviciului de distribuție a energiei electrice pentru clienții din Mogoșoaia, cu influență directă asupra pierderilor din rețea, care se vor reduce cu aproximativ 40%, generând o amprentă locală mai scazută de dioxid de carbon.

Proiectul are o valoare totală de 61,4 milioane de lei, fără TVA, din care valoarea maximă asigurată din Fondul pentru Modernizare este de 48,3 milioane de lei.

Termenul de depunere a ofertelor este 2 octombrie 2024, iar lucrările vor avea o durată de 24 de luni de la încheierea contractului.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *