Acasă » Interes general » 4ENVIGO lansează soluții de finanțare personalizate şi servicii complete de tranziție spre energia regenerabilă

4ENVIGO lansează soluții de finanțare personalizate şi servicii complete de tranziție spre energia regenerabilă

3 septembrie 2024
Industrie
energynomics

4ENVIGO, companie specializată în soluții şi servicii de tranziție spre energia regenerabilă, anunță lansarea modelului de livrare ESCO (energie ca serviciu), pentru a oferi companiilor, rapid şi transparent, acces la cantitatea necesară de energie verde, cu investiții inițiale minime. Cu un focus pe sisteme comerciale și industriale dedicate companiilor medii și mari din sectorul public sau privat, 4ENVIGO oferă proiectarea, construcția, operarea, mentenanța și finanțarea proiectelor de decarbonizare și tranziție spre energie regenerabilă.

4ENVIGO va finanța proiecte între 75,000-10 mil. euro, pe o perioadă de 12-20 ani, acoperind costul tuturor fazelor unei proiect de tranziție spre energie verde. Prin livrarea energiei ca serviciu, companiile plătesc doar energia pe care o consumă, într-un model flexibil, scalabil şi transparent. Modelul ESCO permite astfel companiilor să își asigure independența energetică, să reducă semnificativ costurile operaționale și să facă tranziția către sustenabilitate, fără a-și compromite resursele financiare şi fără a deține expertiză specifică în domeniul energiei verzi.

„Prin adăugarea în portofoliul nostru a serviciilor livrate în model ESCO, eliminăm barierele financiare pentru companiile care doresc să devină mai sustenabile şi eficiente energetic fără investiții semnificative. Prin intermediul unei rețele de parteneri certificați la nivel național, ne ocupăm de proiectare, achiziție, montaj, operare, mentenanță si reparații. Mai mult, opțiunile de finanțare pe care le oferim elimină grija investițiilor inițiale. Oferim astfel un pachet complet, la cheie, extrem de competitiv pentru piața locală”, a declarat Andrei Ivan, Managing Partner 4ENVIGO.

Modelul ESCO propus de 4ENVIGO este ideal pentru companiile care doresc să își asigure o sursă stabilă și sustenabilă de energie, să se protejeze de fluctuațiile prețurilor de pe piața energetică şi să îşi reducă amprenta de carbon pentru respectarea angajamentelor de mediu.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *