Scăderea costurilor unitare pe componentele de servicii, concurența ridicată în piață şi reducerea fiscalității sunt singurele modalități care pot aduce prețuri mai mici la gaze, susține preşedintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță.
„Există doar trei modalități care pot aduce prețuri mai mici la gaze: scăderea costurilor unitare pe componentele de servicii (transport, distribuție şi înmagazinare), concurența ridicată în piață şi reducerea fiscalității. Nu există tarife mici, atunci când costurile unitare sunt mari”, potrivit unui comunicat al AEI citat de Agerpres.
Gradul anual de utilizare al sistemului de distribuție la nivel național este la un nivel de circa 10% şi este în scădere de la an la an în special ca urmare a stimulării construirii de noi rețele de gaze, fără un studiu de piață prealabil, care să arate dacă există interes al consumatorilor pentru a consuma gaze. Astfel, se ajunge în situația în care aceste conducte rămân parțial neutilizate, deoarece nu se racordează noii consumatori la ele sau nu este un consum sustenabil pentru investiție.
„Astfel, investițiile ineficiente din ultimii 30 de ani, stimulate sau patronate de diferite programe naționale şi instituții de stat şi din ce în ce mai ineficiente în ultimii ani, adaugă continuu costuri, fără a crea şi premisa de noi venituri, ceea ce conduce la creşterea costurilor unitare şi implicit a tarifelor şi a prețurilor la gaze. La acestea se adaugă măsurile populiste de acordare a ‘gratuității’ pentru a construi rețele de distribuție pentru unii consumatori care să fie împărțite în facturile tuturor consumatorilor. Oprirea ‘gratuităților’ şi aplicarea principiului beneficiarul direct şi exclusiv al unei investiții trebuie să suporte investiția pentru a nu genera costuri pentru alți consumatori, concomitent cu impunerea de către ANRE a unor criterii de eficiență în Planurile de Dezvoltare a Rețelelor, dar şi al managerilor şi membrilor Consiliului de Administrație, astfel încât să se evite socializarea costurilor şi să se asigure creşterea eficienței, poate determina reducerea costurilor unitare, respectiv scăderea tarifelor şi implicit a prețurilor”, explică Dumitru Chisăliță, în comunicat.
În opinia acestuia, acțiunile trebuie să vizeze realizarea de noi investiții doar dacă acestea sunt acoperite de o cerere reală şi care să susțină fezabilitatea investiției, dar şi schimbarea metodologiei de tarifare care să țină seama de centre de costuri la nivelul localităților şi evitarea subvențiilor încrucişate sau a socializării costurilor, care există în prezent.
„Scăderea prețului gazelor marfă din producția internă nu se poate realiza ‘din pix’, aşa cum s-a încercat prin OUG 114 şi OUG 27, deoarece generează impact imediat asupra investițiilor în noi capacități de producție, ceea ce face ca producția să scadă şi să crească importurile. Importuri la care nu se pot stabili ‘din pix’ prețurile şi care, în lipsa concurenței, vin cu prețuri mai mari, adică măsura stabilirii artificiale a prețului la gaze erodează producția internă de gaze, creşte dependența de importuri şi măreşte artificial prețul gazelor din import, ceea ce face ca analizând evoluția prețului pe o perioadă mai lungă de timp lucrurile să arate că prețurile medii reale plătite de consumator în fapt sunt mai mari decât dacă nu s-ar fi aplicat măsura de protejare a consumatorilor”, atenționează specialistul.
Preşedintele AEI subliniază că singura metodă reală pentru scăderea tarifelor la gaze este concurența acerbă între furnizori, care să aducă în permanență în piață prețurile cele mai mici posibile pentru acel moment.
„Prețurile reglementate sunt natural mai mari decât prețurile din piața liberă, deoarece acestea sunt suficient de mari încât să acopere orice risc al furnizorilor în perioada de reglementare față de evoluția pieții en gros, transferând toate riscurile şi costurile consumatorului”, precizează el.
În plus, Chisăliță atrage atenția că fiscalitatea în domeniul gazelor în România este una ridicată, iar în ultimii ani a crescut în permanență.
„În numele protejării consumatorilor, statul român a introdus în ultimii 15 ani în permanență noi taxe şi le-a crescut în continuu pe cele existente, cu scopul de a obține bani la bugetul de stat. Fiscalitate mică, înseamnă prețuri mai mici”, afirmă şeful Asociației.