Ministerul Energiei a lansat şi gestionat fonduri nerambursabile pentru investiții de peste 13 miliarde de euro, în ultimele 15 luni, iar proiecte de aproape 10 miliarde de euro sunt deja semnate şi în implementare, a arătat ministrul de resort, Sebastian Burduja, într-un Raport al primelor 15 luni de mandat.
„15 luni şi peste 13 miliarde de euro pentru fiecare colț al României şi pentru fiecare segment de activitate din energia României. Continui să fiu transparent şi să comunic public şi astăzi, la împlinirea celor 15 luni de mandat, aşa cum am făcut şi la 6 luni, şi la 9 luni, şi la 12 luni. În toată această perioadă am lansat şi gestionat fonduri nerambursabile pentru investiții de peste 13 miliarde de euro, investiții esențiale pentru sectorul energetic. Vorbim despre fonduri care provin din PNRR, Fondul pentru Modernizare, Scheme Naționale şi Planul Național de Investiții”, a arătat acesta în documentul citat.
Prin Programul Național de Redresare şi Reziliență sunt implementate cinci programe majore dedicate energiei verzi şi eficienței energetice. Până acum, au fost contractate 297 proiecte pentru noi capacități de energie regenerabilă, cu o valoare totală de peste 2 miliarde de euro şi o putere instalată de 1881 MW. În plus, se vor investi 237 milioane de euro în producția de hidrogen verde, fiind semnate 6 contracte, şi 709 milioane de euro în dezvoltarea de sisteme de producție combinată a energiei electrice şi termice (CHP), cu o capacitate de 486,2 MW electrici şi 355,8 MW termici, potrivit Agerpres.
Alți 280 milioane de euro, nerambursabili, vor fi direcționați către lanțurile industriale de producție şi reciclare a bateriilor şi panourilor fotovoltaice, şi 130 milioane de euro pentru îmbunătățirea eficienței energetice în sectorul industrial.
Din Fondul pentru Modernizare, au fost semnate 166 de proiecte pentru producerea de energie regenerabilă pentru autoconsum în instituții publice, în total peste 103 milioane de euro. Alte 63 de proiecte, totalizând aproape 1,65 miliarde de euro, au fost semnate pentru extinderea şi modernizarea rețelei de distribuție.
Investițiile strategice în infrastructura de transport a energiei electrice şi gazelor naturale însumează 1,3 miliarde de euro, iar proiectele de la CE Oltenia alte 1,5 miliarde de euro.
„La toate acestea se mai adaugă programul Electric-Up, proiectele pentru energie din Planul Național de Investiții, precum şi proiectele gestionate de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Până acum, în 2024, am pus în funcțiune centrale electrice cu o putere instalată de peste 290 MW şi avem în vedere aproape 1.400 MW suplimentari până la finalul anului. Pe lângă acestea, vom adăuga şi 100 MW capacitate de stocare, un pas esențial pentru echilibrarea sistemului energetic național şi pentru asigurarea fiabilității şi stabilității energetice. Aşa arată România cu investițiile contractate până acum. În total, peste 9,5 miliarde de euro (fonduri nerambursabile + contribuția beneficiarilor) sunt deja la treabă şi se vor realiza începând din acest an. Restul reprezintă apeluri deschise sau la care lucrăm intens pentru a le deschide. Iar aceasta este doar o parte din totalul fondurilor pe care le-am atras şi pe care le investim în România, în sectorul energetic”, a subliniat ministrul Energiei.