Acasă » Regenerabile » Ministerul Energiei: Noi contracte de 14 mil. euro pentru panouri fotovoltaice la nivelul primăriilor

Ministerul Energiei: Noi contracte de 14 mil. euro pentru panouri fotovoltaice la nivelul primăriilor

1 octombrie 2024
Regenerabile
energynomics

Un număr de 26 de noi contracte de finanțare, cu o valoare totală de peste 14 milioane de euro, pentru instalarea panourilor fotovoltaice la nivelul primăriilor au fost semnate luni, în cadrul apelului din Fondul pentru Modernizare: Programul – cheie 1: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei, informează Ministerul Energiei.

Proiectele vizează sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru comunitățile locale, beneficiarii fiind instituții publice.

Valoarea totală a proiectelor finanțate este de 70,211 milioane de lei (14,111 milioane de euro), valoarea totală a finanțării din Fondul pentru modernizare este de 66,479 de milioane de lei (13,361 milioane de euro), iar capacitatea totală instalată este de 10,31 MW, conform Agerpres.

„De la începutul acestui program, am reuşit să finanțăm peste 194 de contracte cu mai multe primării, universități şi instituții publice, cu o valoare totală de peste 634 de milioane de lei şi o capacitate totală instalată de 90,91 MW. Prin aceste investiții, beneficiarii vor dezvolta parcuri fotovoltaice, eoliene sau microhidrocentrale pentru autoconsum. Odată implementate, proiectele vor acoperi până la 79% din consumul propriu al instituțiilor publice, de la iluminat public la utilitățile şcolilor. Aceste contracte vor crea noi locuri de muncă şi vor reduce costurile cu energia la nivel local, încurajând un mediu mai curat”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Ioan Burduja, citat în comunicat.

„Ministerul Energiei oferă tot sprijinul comunităților locale pentru a dezvolta noi capacități de producere a energiei regenerabile pentru autoconsum. Astfel, administrațiile publice vor deveni mai eficiente energetic şi vor avea un mediu mai curat”, se mai scrie în comunicat.

Tot prin acest program, vineri, 27 septembrie, a fost semnat contractul de finanțare pentru sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum cu municipiul Iaşi, județul Iaşi. Valoarea totală a proiectului a fost de 49,7 milioane de lei şi o putere instalată totală de 9,0 MW.

Ministerul Energiei precizează că îşi menține angajamentul de a sprijini comunitățile locale să devină eficiente energetic şi să reducă astfel presiunea facturilor la energie electrică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *