Echilibrarea sistemului energetic va trebui, în viitor, să se realizeze direct la sursă, nu pe piața de echilibrare, o piață care, la fel ca în prezent, va rămâne un teren al speculatorilor, a declarat Răzvan Rădulescu, CEO-ul Software Media WEBUS 4 ENERGY.
„Bateriile sunt, în acest moment, singurele soluții capabile să susțină un sistem care produce energie și care nu poate achiziționa rapid din piață. Odată ce firmele cumpără energie din piața intrazilnică au la dispoziție două ore pentru a o livra. Considerăm că, în viitor, echilibrarea trebuie să se facă la sursă, nu pe piața de echilibrare, care, indiferent de condiții, va rămâne una speculativă. Cei care vor avea capacitatea, vor impune prețuri care să le aducă avantaje și profit,” a explicat Rădulescu, cu ocazia conferinței “Sisteme de stocare a energiei în baterii – BESS România”, organizate de Energynomics.
El a spus că acest model de echilibrare a producției și consumului de electricitate va fi sustenabil pentru următorii doi-trei ani, după care se va diminua pe măsură ce rețelele vor fi digitalizate și dezechilibrele vor fi gestionate direct la sursă. Un al doilea model este cel hibrid, care implică integrarea unui sistem de stocare într-un parc fotovoltaic.
Potrivit lui Rădulescu, firmele care vor opta pentru această soluție vor trebui să ia în considerare o durată de viață de 20 de ani pentru sistemele de baterii, deoarece o perioadă mai scurtă ar putea genera pierderi.
Conferința “Sisteme de stocare a energiei în baterii – BESS România” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri: Alive Capital, Elektra Renewable Support, Enevo Group, Ensys, Enexus, OX2, EVOLVE Energy Management Solutions, SIM Connect, SolaX Power, Think Blu Solution, WEBUS 4 ENERGY, Wiren.