Acasă » Electricitate » Aproape 90% din energie a fost contractată prin OPCOM în aprilie

Aproape 90% din energie a fost contractată prin OPCOM în aprilie

28 mai 2015
Electricitate
Bogdan Tudorache

OPCOM a raportat că tranzacţiile stabilite pentru luna aprilie pe pieţele pe care le administrează au reprezentat peste 90% din consum. Astfel, tranzacţiile cu livrare în ziua următoare s-au plasat în a patra luna a anului 2015 la o medie orară de peste 2.400 MWh/h, echivalentul unei cote de piaţă din consumul intern de 42,49%, în condiţiile în care peste 180 de participanţi au introdus zilnic oferte în platforma de tranzacţionare, conform Bursa.

Volumul tranzacţiilor cu energie electrică cu livrare în ziua următoare agregate la nivel lunar a scăzut în luna aprilie comparativ cu valoarea corespunzătoare anului trecut cu aproximativ 5%. Preţul mediu corespunzător tranzacţiilor stabilite pe piaţa spot a fost, în luna aprilie, de 116,34 lei/MWh (26,34 euro/MWh), la 35% sub media europeană, evaluată la aproximativ 39 euro/MWh.

Pe pieţele pentru ziua următoare, cu care PZU administrată de OPCOM funcţionează cuplat începând cu luna noiembrie 2014, preţurile medii pentru luna aprilie 2015 au fost de 34,08 euro/MWh (HUPX), 29,89 euro/MWh (OKTE) şi 29,76 euro/MWh (OTE), conform sursei citate.

La nivelul lunii aprilie 2015, vârful de preţ, 251,03 lei/MWh (56,92 euro/MWh), s-a stabilit în intervalul orar 20 al zilei de 14 aprilie, în timp ce preţul orar minim la nivelul lunii, 0,01 lei/MWh, s-a înregistrat în intervalul orar 4 al zilei de 13 aprilie (a doua zi de Paşte). Aceeaşi valoare orară a preţului, s-a stabilit în fiecare din cele trei pieţe pentru ziua următoare cu care PZU administrată de OPCOM funcţionează cuplat, în perioade anterioare preţurile orare înregistrând inclusiv valori negative, mai artă comunicatul.

Cifrele cumulate la nivelul primelor patru luni ale anului 2015 indică, pentru analiză comparativă 2015/2014, asupra volumului tranzacţionat o majorare cu 12%. Corespunzător, cota tranzacţiilor spot din consumul intern a crescut de la valoarea de 39,74% în perioada ianuarie-aprilie 2014 la valoarea de 43,13% în perioada echivalentă din acest an.

Pe pieţele la termen (PCCB-LE, PCCB-NC şi PC-OTC), contractele atribuite prin cele trei modalităţi de tranzacţionare indică, pentru luna aprilie 2015, cantităţi aflate în livrare care totalizează 1,98 TWh, respectiv o pondere de 48% din consum.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *